Reprezentativa României va întâlni Ucraina în meciul de debut la Euro 2024, pe 17 iunie. Partida este programată la Munchen.
Programul României la EURO 2024:
- 17 iunie, ora 16:00: ROMÂNIA – Ucraina (Allianz Arena, Munchen)
- 22 iunie, ora 22:00: Belgia – ROMÂNIA (Rhein Energie, Koln)
- 26 iunie, ora 19:00: Slovacia – ROMÂNIA (Waldstadion, Frankfurt)
Ucrainenii, ca acasă în Polonia!
În barajul cu Islanda (2-1) de la Wroclaw, Polonia, reprezentativa Ucrainei a fost susținută din tribune de 30.000 de suporteri. Pentru jucătorii lui Sergyi Rebrov a fost practic ca un meci pe teren propriu.
Iar căpitanul Oleksandr Zinchenko a recunoscut la final că suportul fanilor a fost decisiv în întoarcerea rezultatului, după ce Islanda a condus cu 1-0. „Ne-au ajutat foarte mult. tribunele ne împing mereu înainte. Și datorită acestui sprijin am câștigat, sută la sută”, a spus jucătorul lui Arsenal.
Primarul Munchenului, încântat de calificarea Ucrainei
Tricolorii îi vor întâlni pe ucraineni la Munchen, în primul meci din grupă, programat pe 17 iunie. Ceea ce ar putea fi un avantaj pentru colateral pentru galben-albaștri. Munchenul și Kievul sunt orașe înfrățite, iar primarul capitalei Bavariei, Dieter Reiter, a ținut să felicite în mod special Ucraina, pentru calificare.
„Sper foarte mult că acest mare succes (n.r. - calificarea) va da putere Ucrainei și orașului nostru partener, Kiev. Sunt foarte încântat că echipa va juca primul meci de la Campionatul European aici, la Munchen.
Ce performanță grozavă a echipei ucrainene, a cărei țară suferă de peste doi ani din cauza brutalului război de agresiune rusesc”, a declarat Reiter agenției de presă Sport Information Dienst (SID).
Ucraina se va bucura de o mare susținere la Munchen
Senzația că Ucraina se va bucura de o atenție specială în capitala Bavariei este susținută și de un alt amănunt. Potrivit SID, în prezent, la Munchen trăiesc 24.000 de ucraineni. Circa 7.000 sunt stabiliți în oraș, iar 17.000 sunt refugiați de război.
Nici pe teren, tricolorilor nu le va fi ușor, susține Gică Craioveanu. Fostul internațional a studiat echipa Ucrainei și consideră că este peste România, ca individualități, dar nu și ca echipă.
Gică Craioveanu: „Este altă bestie, sincer. Peste noi ca individualități”
„Ucraina este o echipă foarte tehnică, cu jucători foarte, foarte buni, cu viteză pe benzi, cu un vârf foarte bun, Dovbyk, pe care-l urmăresc. E altă bestie, sincer.
Stau mai puțin bine în apărare, au ceva probleme acolo, dar cred că va fi echilibrat. Nu ne sunt superiori, cred eu. Poate ca individualități, da, dar ca echipă nu cred.
Eu sunt mereu pozitiv, optimist. Cred că băieții vor da totul la Campionatul European. Nu poate să-ți fie frică! OK, respect, dar de ce frică?”, a comentat Craioveanu la „DigiSport Special”.
Naționala pregătită de Sergiy Rebrov e cotată la 354 de milioane de euro, de patru ori peste cea a lui Iordănescu (95,8 milioane) și are în componența lotului trei vedete din Premier League: Mudryk, Oleksandr Zinchenko, de la Arsenal, dar și fundașul stânga Vitaliy Mykolenko, de la Everton.
{{text}}