Liga 1

Fostul șef de la Dinamo, nemilos cu suporterii: „Ceva îngrozitor! Nu-și dau seama că distrug echipa?!” + Avertisment-șoc: „Asta poate însemna Liga 2!”

+25 Foto
Scenele de război de la Dinamo - UTA

Articol de Remus Dinu  —  Wednesday, 27 March 2024

Constantin Anghelache (78 de ani), fostul președinte al celor de la Dinamo, a comentat pentru GSP.ro vestea teribilă venită astăzi pe adresa „câinilor”, care au aflat că au fost sancționați cu disputarea a patru meciuri fără spectatori pe fondul incidentelor deosebit de grave produse la meciul Dinamo - UTA.

Ex-președintele roș-albilor trage nădejde că Dinamo va scăpa măcar de o parte din suspendare la recurs, dar îi critică fără menajamente pe fanii care au provocat suspendarea terenului. Anghelache se teme că, fără aportul suporterilor, „câinii” ar putea să ajungă din nou în Liga 2! Dacă sancțiunea primită rămâne în vigoare, roș-albii vor avea porțile închise la toate meciurile rămase din play-out.

Constantin Anghelache, reacție categorică după vestea că Dinamo a primit 4 etape de suspendare: „Ceva îngrozitor! Distrug echipa”

„Procedura aceasta este... Dacă au argumente, ei vor face recurs pentru a li se reduce sancțiunea. Dacă nu vor face recurs, patru etape și gata! Dacă Dinamo joacă aceste etape fără spectatori, asta va însemna ceva groaznic pentru echipă. Suporterii au fost cei care i-au dat aripi echipei, au încurajat-o, au făcut tot ce se poate.

Repet, e o situație groaznică pentru echipă. Dacă observatorii și arbitrii au scris în foile lor despre această chestiune, probabil că la Comisia de Disciplină s-a aplicat litera de regulament... Să vedem ce se întâmplă. Este o chestiune de care Dinamo nu avea nevoie sub nicio formă în situația în care este!

Dinamo putea primi o sancțiune mai mare sau mai mică, putea primi amendă sau să se procedeze ca la Rapid, să se închidă o tribună... Dar dacă au primit această pedeapsă, cei de acolo n-au altceva de făcut decât să se supună. Iar asta e ceva îngozitor. Spectatorii fac multe nenorociri, ei nu își dau seama că în felul acesta își distrug pur și simplu propria echipă”, a declarat Anghelache, în exclusivitate pentru GSP.ro.

+25 Foto
Scenele de război de la Dinamo - UTA

Anghelache consideră că vina e și la Jandarmerie: „N-ar fi intrat cu fumigene în stadion dacă erau controlați la sânge”

Anghelache e de părere că și reprezentanții Jandarmeriei poartă o doză importantă de vină:

„Eu am spus întotdeauna că sancțiunile mari trebuie să le ia și Jandarmeria. (...) Cei cu fumigene și cei cu astfel de materiale nenorocite n-ar avea cum să intre cu ele în stadion dacă Jandarmeria și-ar face datoria. Erau avizați de ceea ce se întâmplase în afara stadionului, ar fi trebuit să controleze la sânge.

Chiar nu înțeleg cum se poate intra în stadion cu asemenea materiale pirotehnice, în contextul în care controlul ar trebui să fie amănunțit”, a mai spus profesorul Anghelache.

Constantin Anghelache / Sursă foto: FC Dinamo Official

Dacă decizia rămâne, iar echipa va suferi din cauza lipsei sprijinului galeriei, asta poate să-i afecteze în așa fel încât să ajungă în Liga 2. Ar fi îngrozitor pentru o echipă care a muncit, care a făcut niște cheltuieli și și-a făcut o echipă bunicică acum, care a arătat că joacă bine.

- Constantin Anghelache, fost președinte Dinamo

Comisia de Disciplină a anunțat miercuri decizia oficială. Dinamo și UTA vor juca următoarele patru meciuri de pe teren propriu fără spectatori, iar cele două au primit și câte 100.000 de lei amendă!

VIDEO Incidente grave provocate de ultrașii lui Dinamo înainte de startul meciului cu UTA Arad

>

Citește și alte știri despre Dinamo:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.