Nationala

Lui Edi Iordănescu nu i-a picat bine lobby-ul făcut de Gică Hagi: „Dacă mă apuc să ascult fiecare părinte...” » Dezvăluirea făcută în direct de Radu Naum

Rau Naum, editorialist GSP și moderator al emisiunii „Fotbal Club” de la Digi Sport, susține că Edi Iordănescu ar fi reacționat la lobby-ul pe care Gică Hagi l-ar fi făcut pentru Ianis.,

Articol de Adrian Jitea  —  joi, 28 martie 2024

Rau Naum, editorialist GSP și moderator al emisiunii „Fotbal Club” de la Digi Sport, susține că Edi Iordănescu ar fi reacționat la lobby-ul pe care Gică Hagi l-ar fi făcut pentru Ianis.

Într-o intervenție televizată avută miercuri, Gică Hagi a vorbit la superlativ despre fiul lui, Ianis, apoi a lăsat de înțeles că a fost deranjat de faptul că Edi Iordănescu nu i-a oferit mai multe minute în meciurile amicale cu Irlanda de Nord și Columbia.

La 24 de ore distanță, a apărut și o primă posibilă reacție a selecționerului. Radu Naum susține că a obținut, pe surse, discuția purtată de Edi Iordănescu într-un grup la Federație.

Cum ar fi reacționat Edi Iordănescu la declarațiile lui Gică Hagi

„Sunt foarte interesat de ce spune fostul mare fotbalist Gică Hagi. Sunt la fel de interesat de ceea ce spune actualul antrenor Gică Hagi. Nu sunt deloc interesat de ce spune părintele Gică Hagi.

Dacă mă apuc să ascult părerile părinților tuturor fotbaliștilor de la națională, aș avea parte de mult stres și puțină obiectivitate. Am mare încredere în calitățile lui Ianis. Sunt mulțumit și fericit pentru cum a intrat în cele două jocuri.

Sunt foarte trist de fiecare dată când nu primește șanse la club. Îmi doresc o relație corectă și sinceră cu el, așa cum am cu toți fotbaliștii mei. Însă, această relație poate funcționa în doi, nu în trei”, ar fi reacționat Edi Iordănescu, reacție dezvăluită de Radu Naum la „Fotbal Club”, de la Digi Sport.

Gică Hagi a venit supărat pe Iordănescu de la meciurile naționalei: „Mai bine nu răspundeam, dar hai să vă zic!”

Întrebat miercuri dacă Ianis se aștepta să fie titular în măcar unul dintre cele două meciuri de pregătire, dacă l-a deranjat că Iordănescu a decis diferit, Gică a răspuns inițial „la acoperire”, apoi nu s-a mai abținut:

Cum adică să-l deranjeze, dacă a intrat și a fost cel mai bun? Nu, poate fi surprins. Dacă e să o luăm așa, mai bine nu răspundeam, dar până la urmă hai să o zic. Dintre jucătorii care au jucat mai puțin (n.r. la echipele de club), el a fost singurul care nu a jucat titular. Dintre cei care nu au jucat sau au jucat mai puțin, el e singurul care nu a jucat titular. Jucătorul cel mai decisiv din 2021 încoace! E o temă de reflectat și asta
- Gică Hagi

VIDEO. Edi Iordănescu, declarații despre șansele României la EURO după meciul de azi și aflarea ultimei adversare din grupă, Ucraina

>

Citește și alte știri despre echipa națională a României:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.