Mario Iorgulescu (28 de ani) a fost condamnat în octombrie 2023 la 13 ani și 8 luni de închisoare cu executare, ca urmare a accidentului mortal provocat în 2019. Decizia a fost definitivă și executorie, dar fiul șefului LPF nu a putut fi adus din Italia. Astăzi, avocații au apelat la o cale extraordinară de atac.
Avocații lui Mario Iorgulescu au introdus un recurs în casație la Înalta Curte de Casație și Justiție. Aceștia susțin că bărbatul condamnat la 13 ani și 8 luni de închisoare ar avea leziuni cerebrale din copilărie.
Problemele ar fi fost descoperite în urma unui control efectuat în Italia cu un aparat de ultimă generație, informează Agerpres. Decizia a fost amânată de instanța supremă până pe 11 aprilie.
Cum încearcă avocații să îl scape pe Mario Iorgulescu de închisoare
„Este un aspect învederat inclusiv în faţa instanţei de apel. Este un dispozitiv medical performant, care a relevat, din păcate, aceste afecţiuni ireversibile de care suferă şi au avut un rol. Se află în imposibilitatea de a participa efectiv la un proces penal, că nu înţelege ce se întâmplă”, a spus avocatul Virgil Boglea la ieşirea din sala de judecată.
Avocații lui Iorgulescu au cerut și schimbarea încadrării juridice. Susțin că nu ar fi trebuit judecat pentru infracțiunea de omor, ci pentru ucidere din culpă.
Datele cheie din dosarul lui Mario Iorgulescu, fugit în Italia + Mai are o condamnare cu executare
- La două săptămâni de la accidentul din 2019 în care a provocat decesul unui bărbat, Mario Iorgulescu a fost transferat de familie în Italia, de unde nu s-a mai întors.
- Expertiza tehnică a relevat faptul că în momentul impactului Mario Iorgulescu conducea cu o viteză aproximativă de 240 km/h.
- Mario Iorgulescu a consumat cocaină în ziua accidentului, conform expertizei medicale, probe recoltate la spitalul Elias. În momentul impactului cu autoturismul marca Audi condus de decedat, Iorgulescu jr. avea o concentrație de 1,96 g/l alcool pur în sânge la prima analiză și de 1,76 g/l alcool la cea de-a doua prelevare.
- Sub influența alcoolului și a halucinogenelor, Mario Iorgulescu a pierdut controlul automobilului Aston Martin pe care îl conducea. Bărbatul decedat avea doi copii, un băiat de 4 luni și o fată de 6 ani.
- Pe numele lui Mario Iorgulescu există un mandat de arestare și pentru alt caz. În octombrie 2023, fiul președintelui LPF a fost condamnat la 13 ani și 8 luni de închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunilor de lipsire de libertate, loviri și alte violențe.
Cum a fugit Mario Iorgulescu din România
Libertatea dezvăluia în prima parte a acestui an cum fiul lui Gino Iorgulescu, președintele LPF, a părăsit spitalul Elias. Externat la cererea tatălui său, Mario Iorgulescu a fost transportat cu o ambulanță plătită de stat, care l-a dus la aeroportul Băneasa, de unde a luat o aeronavă privată spre Italia.
Potrivit datelor din dosarul penal, Mario Iorgulescu a fost externat de două ori din spital, de fiecare dată la cererea lui Gino. Întregul film al poveștii este AICI!
{{text}}