Campionate

Un fost rapidist dă detalii din aventura în Israel: „Începutul meu a fost greu pentru că nu înțelegeam ce-mi cere antrenorul. Acum știu perfect!”

Antonio Sefer e pe val în Israel

Articol de Beno David  —  vineri, 29 martie 2024

Antonio Sefer (23 de ani), mijlocașul lui Hapoel Beer-Sheva, a primit aprecieri din partea tehnicianului Elyaniv Barda, înaintea startului play-off-ului din Israel, și face o comparație între Superligă și divizia de elită din Țara Sfântă: „Seamănă, însă cred că aici competiția este mai valoroasă. Sunt echipe puternice și jucători buni”.

Antonio Sefer s-a adaptat mai greu la fotbalul din Israel și i-au trebuit 30 de meciuri pentru a deveni un jucător important la Hapoel Beer-Sheva. Cele 6 goluri și 8 assisturi pe care le-a reușit în sezonul regulat fostul rapidist l-au determinat pe Elyaniv Barda să-l laude la conferința de presă dinaintea startului în play-off.

Echipa sa pornește de pe locul al treilea în Ligat ha'Al, cu 49 de puncte, la două puncte peste Hapoel Haifa, cu care se luptă pentru poziția de Conference League. Distanța față de locul al doilea este de 6 puncte, și chiar cu deținătoarei acestei poziții debutează pe teren propriu sâmbătă.

Sefer: „A fost greu pentru toți după 7 octombrie"

Tehnicianul de 42 de ani a declarat că este mulțumit de Sefer, chiar dacă după 11 victorii consecutive (serie încheiată pe 17 februarie) echipele au învățat strategia lui Hapoel Beer-Sheva: „Antonio este capabil să joace și mai bine".

Iar mijlocașul român a explicat cum a decurs aventura sa în Israel: „Sunt bucuros că mă aflu aici. Am trecut printr-o perioadă complicată, a fost greu pentru toți după ceea ce s-a întâmplat pe 7 octombrie (n.r. - atacul lansat din fâșia Gaza de Hamas asupra Israelului). Acum însă, mi-am regăsit plăcerea de a juca, iar antrenorul și colegii mă ajută și fac totul ca să reușesc și să dau cel mai bun randament".

Sefer: „M-a ajutat, la început, și Ovidiu Hoban"

„Recunosc că începutul a fost dificil. Asta pentru că nu înțelegeam ceea ce îmi cere antrenorul. Acum știu exact ce vrea exact. Revenim la viața normală încet, încet, iar tehnicianul îmi dă siguranță. M-a ajutat și Ovidiu Hoban. Mi-a spus numai atât: să dau totul pe teren. Campionatele din Israel și România se aseamănă, însă cred că aici competiția este mai valoroasă. Sunt echipe puternice și jucători buni".

Antonio Sefer are o selecție la naționala României, primind 28 de minute din partea selecționerului Edward Iordănescu în partida cu Moldova (5-0) din 20 noiembrie 2022 (5-0).

900de mii de euro este cota actuală de piață a lui Antonio Sefer, conform Transfermarkt.de, cu 80% mai mult decât suma cu care Hapoel Beer-Sheva l-a cumpărat de la Rapid

Citește și alte știri de fotbal internațional:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.