International   •   Campionate   •   PREMIER LEAGUE

Cu Drăgușin integralist, Tottenham a revenit și a câștigat cu Luton. Cum s-a descurcat Radu

Radu Drăgușin, în Tottenham - Luton/ foto Imago Images

Articol de Adrian Duţă   —  sâmbătă, 30 martie 2024

Radu Drăgușin a fost integralist pentru Tottenham, în victoria cu Luton, scor 2-1, în etapa #30 din Premier League.

Drăgușin a avut o evoluție sigură la primul meci ca titular pe teren propriu la Spurs. Nu a fost vinovat la golul lui Luton și a contribuit la jocul de construcție al echipei lui. A avut, de asemenea, multe faze în care a ieșit cu mingea la picior din apărare.

Tottenham a revenit cu Luton


Meciul a început cum nu se putea mai prost pentru Spurs, care a luat gol în minutul 3. Chong a punctat la colțul lung, la capătul unui contraatac la care Drăgușin nu a putut interveni. Tottenham a turat motoarele și a plecat în atac, în căutarea egalării.

A avut o triplă ocazie în aceeași fază, în minutul 21. Son a driblat portarul și a trimis în bară, apoi mingea s-a plimbat pe linia porții și a lovit și bara cealaltă. A ajuns apoi la Werner, care a tras în primul adversar, apoi la Sarr, al cărui șut a fost respins de pe linia porții.

Tottenham a egalat după pauză printr-un autogol al lui Kabore, care a lovit balonul cu tibia și l-a trimis direct în propria poartă.

Spurs s-a aruncat în atac și a ratat o altă șansă rarisimă, cum nu s-a mai văzut. După un șut deviat al lui Werner, mingea a fost la doar câțiva milimetri distanță de a trece linia porții, înainte să fie respinsă de un fundaș de la Luton. Deși părea că balonul trecuse, reluarea a arătat că doar puțin a lipsit, englezii având și goal line techonolgy.


Adică arbitrul ar fi simțit o vibrație în ceas dacă balonul intra în poartă cu toată circumferința. Norocul și-a întors fața spre Tottenham în minutul 86, când Son a marcat după ce balonul i-a venit perfect pe șut, în urma unei devieri.

FINAL. Tottenham - Luton 2-1

  • Pentru statistici, click AICI
  • Au marcat: Kabore (autogol) 51, Son 86 / Chong 3
  • Pentru al doilea meci consecutiv, Radu Drăgușin este titular la Tottenham
  • Chong a deschis scorul cu un șut la colțul lung, la capătul unui contraatac fulgerător.
  • Drăgușin are un joc sigur în prima jumătate de oră, în care a dat pase simple și a urcat și în atac. Tottenham e peste Luton și domină partida.
  • Kabore a lovit greșit mingea și și-a dat autogol, după o centrare în forță a lui Johnson

VIDEO cu golul lui Chong

@nbcsports LUTON TOWN LEAD TOTTENHAM. Ross Barkley’s sensational pass finds Tahith Chong for the goal! #soccer #football #premierleague #goals #tottenham #luton ♬ original sound - NBC Sports

Tottenham - Luton. Echipele de start:

Tottenham: Vicario - Porro, Romero, Drăgușin, Udogie - Bissouma, Sarr - Kulusevski, Maddison, Werner - Son

Rezerve: Austin, Bentancur, Davies, Emerson, Hojbjerg, B. Johnson, Lo Celso, Richarlison, Van de Ven

Luton Town: Kaminski - Burke, Mengi, Kabore - Berry, Mpanzu, Barkley, Doughty - Townsend, Chong - Morris

Rezerve: Krul, Shea, J. Clark, Hashioka, J. Johnson, Nelson, Onyedinma, Piesold, Woodrow

VIDEO Radu Drăgușin, despre acomodarea la Tottenham, debutul la un turneu final și obiectivul României la EURO 2024

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.