Fotbal   •   Liga 1   •   U Cluj - UTA

Mircea Rednic, nemulțumit după U Cluj - UTA: „Nu am jucat nimic”

Mircea Rednic

Articol de Adrian Duţă   —  sâmbătă, 30 martie 2024

U Cluj și UTA au remizat, scor 0-0, în runda cu numărul #2 a play-out-ului Superligii. Mircea Rednic, antrenorul arădenilor, a fost nemulțumit de jocul modest al elevilor lui.

Rednic a vorbit și despre faptul că UTA a primit o suspendare de 4 etape, în care nu poate juca cu fani în tribună pe teren propriu.

Mircea Rednic, nemulțumit după U Cluj - UTA

„Sunt supărat, am jucat cu teamă, multe pase greșite. Ei s-au bazat pe jocul individual al lui Nistor și al celor din față. E un punct, orice punct contează. Urmează două meciuri acasă, sper să le jucăm cu suporteri. Trebuie să ne concentrăm să luăm cele 3 puncte.


E bine că nu am luat gol, după ce etapa trecută luasem 3. Lui Nistor nu i-am dat șanse să se elibereze, dar mi-aș fi dorit mai mult. Nu am fost periculoși, nu am contat, nu puteai să speri la mai mult”, a declarat Rednic, la Digi Sport.

Rednic: „Sper să jucăm cu fani în tribune”

„Pentru noi, o amendă ar fi suficientă. La Dinamo, o etapă și o amendă. Sper să se revină, ținând cont de ce date avem. Tot vorbim despre aducerea lumii la stadion, dar noi suspendăm terenul.

Jandarmii și cei care se ocupă de organizare să îi oprească pe cei care greșesc. Două echipe cu suporteri nu pot avea fani în tribună”, a mai declarat Rednic.


Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.