Narcisa Florea Pop (21 de ani), campioană a României, la nivel de juniori, de cinci ori consecutiv la lupte, a dezvăluit că a fost victima bullying-ului în copilărie, când s-a mutat la Paris.
Narcisa a povestit despre modalitățile prin care a fost marginalizată și umilită la școlile din capitala Franței.
Campioana română și-a luat inima în dinți și a povestit prin ce a trecut
„Am învățat să vorbesc, să scriu și să citesc foarte bine (n.r. - în limba franceză) în doar trei luni. Am schimbat însă trei școli. Toate erau de sector și am fost singura româncă de acolo. Nu știu cum se întâmpla, dar așa a fost.
Am trăit multe umilințe. Dacă mergeam cu o geacă nouă la școală, fie mi-o tăiau cu foarfeca, fie mi-o ardeau. Plus multe alte insulte, veneau la mine și-mi spuneau: «Nu vrei un euro?»”, a declarat Narcisa Florea Pop, conform digisport.ro.
Inclusiv mama Narcisei a confirmat momentele grele prin care a trecut familia sa în perioada de adaptare la Paris: „A fost foarte greu. La început am fost foarte rău văzuți. Nu făceau diferența între romi și români”.
Își dorește să se întoarcă în România
Studentă la două facultăți din Franța, după ce s-a retras din activitatea sportivă, Narcisa vrea să revină în România după experiențele pe care le-a trăit în „Hexagon”.
„Vreau să mă întorc în România, dar nu știu dacă în Maramureș. Să vedem unde voi avea mai multe oportunități. Vreau să pun în practică ce am învățat la facultate.
Nu mai este capitala Franței ce a fost odată. Sunt mai multe probleme acolo. În plus, e o nebunie acum la Paris, mai ales că vin și Jocurile Olimpice”, a mai spus ea.
Narcisa Florea Pop s-a retras din sport în momentul în care nu i s-a mai permis să concureze atât pentru România, cât și pentru Franța.
{{text}}