International   •   Campionate   •   spania

Compromis major făcut de Dani Alves pentru a face rost de bani pentru eliberarea din închisoare + O solicitare legată de Joana Sanz

Ines Guardiola și Dani Alves (foto: Imago)

Articol de David Marinescu   —  duminică, 31 martie 2024

Dani Alves, 40 de ani, condamnat la 4 ani și jumătate pentru viol, a ieșit luni, 25 martie 2024, din închisoare după ce a fost achitată cauțiunea de un milion de euro. Au existat nenumărate speculații despre sursa banilor depuși de brazilian pentru a fi eliberat. S-a scris că familia Neymar sau Memphis Depay l-ar fi ajutat cu suma necesară, însă a ieșit acum la iveală ca o companie a achitat suma.

Jucătorul a părăsit Centrul Penitenciar Brians 2, după 5 zile în care a încercat să obțină banii pentru cauțiune. Cu toate acestea, în niciun moment nu a fost dezvăluit cine a plătit în cele din urmă milionul de euro.

O renumită revistă braziliană, recunoscută atât la nivel național, cât și internațional pentru reportajele sale remarcabile despre personalități importante

Revista, foarte cunoscută în Brazilia, realizează reportaje despre persoane importante din Brazilia, dar nu numai. În schimbul banilor, Alves și-ar fi dat acceptul pentru un reportaj despre situația sa, scrie mundodeportivo.es.


Publicația respectivă ar fi făcut această plată în schimbul unui reportaj în exclusivitate despre viața lui Dani Alves. Negocierea presupunea un interviu sub forma unui documentar video, care ar acoperi povestea fostului fotbalist brazilian.

În mod surprinzător, Alves ar fi solicitat participarea celei care îi este încă soție, Joana Sanz, la acest reportaj.

+30 Foto
Joana Sanz, soția lui Dani Alves

Alves ar fi trebuit să iasă din închisoare pe cauțiune, vineri, 22 martie, însă întârzierea în confirmarea plății a fost atribuită proceselor implicate într-un transfer internațional, care necesită timp pentru a finaliza și verifica cerințele necesare.


Lui Alves i s-au reținut cele două pașapoarte, brazilian și spaniol, și e obligat să se prezinte săptămânal în fața Curții. Fostul fotbalist de la Sevilla, Barcelona, Juventus și PSG era în spatele gratiilor din 20 ianuarie 2023, după ce fusese acuzat de agresiune sexuală în noaptea de 30 spre 31 decembrie 2022, în clubul catalan Sutton.

Dani Alves trebuie să dea cu subsemnatul la poliție, în fiecare joi!

În fiecare joi, Alves e obligat să se prezinte la secția de poliție. Această măsură i-a fost impusă ca parte a procedurii de eliberare provizorie până când se va judeca recursul făcut și de acuzare, și de avocații lui Dani Alves, la condamnarea de 4 ani și jumătate pentru viol, sentință pronunțată în prima instanță.

Scopul acuzării e de a spori sentința primită de ex-apărătorul auriverde, ce stă după gratii din 20 ianuarie 2023, și a se ajunge în intervalul de la 9 la 12 ani (pedeapsa maximă).

Dani Alves mai are după recursul la Curtea Superioară de Justiție a Cataluniei și calea de atac la Curtea Supremă. Dacă scapă din închisoare, va sta sub supraveghere timp de cinci ani. Iar în următorii nouă ani nu mai are voie să ia legătura cu victima. În plus, a trebuit să achite 150.000 de euro victimei și costurile totale ale procesului.

GALERIE FOTO Dani Alves, „închis” în vila de lux din Barcelona » Cum arată casa de 5 milioane de euro în care așteaptă să i se judece apelul

+12 Foto
Cum arată vila lui Dani Alves din Barcelona // FOTO: Instagram

Alves își petrece mare parte din timp la locuința lui de lux, din zona Esplugues de Llobregat, de lângă Barcelona. Iar presa din Spania a dat detalii despre vila pe care Alves o deține din 2010.

Casa are 655 de metri pătrați, dintre care 543 sunt utili, și are mai multe etaje. La vila lui, Alves va avea toate condițiile: sală de forță, zona de distracție, terasă, garaj și grădină cu piscină. „Nu e doar luxoasă, ci oferă și liniște, fiind situată într-o zonă privată”, scriu spaniolii. Pentru a o achiziționa, Dani Alves a plătit 5 milioane de euro.

Vezi și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.