Dorinel Munteanu a comentat victoria obținută de Oțelul pe terenul lui FCU Craiova, scor 2-1. Antrenorul gălățenilor a avut și un mesaj pentru selecționerul Edi Iordănescu.
Dorinel Munteanu i-a lăudat pe adversarii de la FCU Craiova, dar spune că victoria a fost una meritată. Oțelul s-a desprins la 6 puncte de zona retrogradării.
Dorinel Munteanu, după FCU Craiova - Oțelul
„Sunt mulțumit de joc. Am avut în față o echipă puternică, cu jucători valoroși individual. Știam că trebuie să stăm foarte bine organizați ca să anihilăm calitățile lor.
În ambele reprize ne-am creat multe ocazii. Am câștigat 3 puncte meritate. După ratarea penalty-ului, am avut 10 minute de confuzie, perioadă de timp în care am și primit golul. A fost o greșeală colectivă la acea fază.
Jonathan Cisse și-a spălat păcatele cu acea execuție de la golul de 2-1. Din zona lui plecase Bauza și a marcat”, a spus Dorinel Munteanu, potrivit Prima Sport.
Dorinel Munteanu: „Ianis Hagi merită mai mult respect”
Presa din Turcia a scris astăzi despre transferul lui Ianis Hagi la Galatasaray. Dorinel Munteanu crede că mijlocașul de 25 de ani s-ar impune în Turcia și spune că Edi Iordănescu ar trebui să îl trateze altfel pe Ianis.
„Eu cred că Ianis Hagi merită mai mult respect, mai multă atenție din partea selecționerului României, chiar dacă a avut un moment greu la Alaves. Pentru mine, Ianis Hagi este un jucător decisiv. Dacă va ajunge la Galatasaray și va juca, va fi un plus important pentru echipa națională”, a transmis Dorinel.
După eșecul suferit de România în fața Columbiei, scor 2-3, Gică Hagi a declarat că Ianis Hagi ar fi trebuit să primească mai multe minute din partea lui Edi Iordănescu.
{{text}}