Fundașul central Vlad Chiricheș (34 de ani) a fost integralist în victoria celor de la FCSB împotriva Farului, scor 1-0, în etapa secundă a play-off-ului din Superliga.
A fost primul meci pentru Vlad Chiricheș după o pauză de aproximativ 7 luni. La finalul partidei, apărătorul a recunoscut că meciul a fost unul foarte greu pentru FCSB, dar spune că forța echipei se vede în astfel de momente.
Chiricheș speră să își ajute echipa în ultimele 8 meciuri rămase din Superliga, iar FCSB să iasă campioană la finalul actualei stagiuni.
Vlad Chiricheș, după ce a revenit pe teren după o pauză de 7 luni: „Am suferit. Momentele ca acestea arată că echipa are caracter”
„Am suferit, au avut o posesie foarte bună, au practicat un joc bun, combinativ, a trebuit să suferim, clar. Momentele ca acestea arată că echipa are caracter, forță, câștigă și când nu joacă extraordinar.
Adi (n.r. Adrian Șut) a lovit mingea bine și s-a dus în poartă. E important că marcăm și din faze fixe, sunt detalii care decid meciuri. A fost un moment frumos, mă bucur că am revenit, am dus cu bine cele 90 de minute. E important că mă simt bine, sper să joc bine și să îmi ajut echipa să câștige campionatul.
Cred că e mult spus „antrenorul din teren”, încerc să ajut echipa prin experiența mea, prin lucrurile pe care le-am dobândit afară , sper să îmi aduc aportul în meciurile rămase”, a spus Vlad Chiricheș, pentru Prima Sport.
Apoi, Chiricheș a vorbit și despre situația lui Eduard Radaslavescu, care a fost înlocuit în minutul 28. Spune că și el a traversat astfel de momente și speră că tânărul jucător va trece rapid peste acest moment delicat.
„Este un moment greu pentru Eduard (n.r. Radaslavescu). Am trăit și eu momente de genul ăsta, e greu, e frustrant. Sper să aibă încredere în calitățile lui, să se antreneze bine și o să îi vină șansa”, a mai spus Chiricheș
{{text}}