Fotbaliștii lui Dinamo au ajuns la arena „Arcul de Triumf”, unde o vor întâlni pe Petrolul de la 20:30, cu un autocar alb, care l-a înlocuit de această dată pe cel obișnuit.
Dinamo se luptă cu Petrolul pentru evitarea retrogradării, de la ora 20:30, în runda #2 din play-out. Va fi un duel în care în tribune au voie doar copiii până în 14 ani, așa cum a decis Comisia de Disciplină a FRF.
Jucătorii dinamoviști și-au făcut apariția la stadionul de lângă Mănăstirea Cașin în jurul orei 19. Cu autocarul „original” al clubului în revizie, fotbaliștii au sosit cu alt autocar, unul de culoare albă.
GALERIE FOTO. Fotbaliștii de la Dinamo au ajuns la stadion
Dinamo - Petrolul încheie etapa a doua din play-out. Echipa lui Zeljko Kopic este din nou pe o poziție direct retrogradabilă, după victoria Voluntariului, cu FC Botoșani ajungând la un singur punct distanță.
„Câinii” pot urca trei locuri în cazul unei victorii. Adică pe prima poziție care ar asigura salvarea directă. Lupta pentru evitarea retrogradării este intensă în acest moment. Petrolul este la 6 puncte distanță de Dinamo.
După ce au ratat play-off-ul, „găzarii" și-au propus, primordial, să evite locurile de retrogradare. Situația este complicată în ceea ce privește gruparea prahoveană, care nu o duce deloc bine financiar.
Care sunt primele pentru o victorie la Dinamo - Petrolul
Dinamoviștii sunt cu banii la zi, mai ales că gruparea nu poate înregistra datorii fiind în insolvență, altfel ar risca falimentul. La nivelul echipei, s-au făcut investiții mari în mercato de iarnă, iar bugetul salarial este unul de Top 7 în Liga 1.
Domagoj Pavicic, transferat în iarnă, are un salariu de aproximativ 18.000 de euro/lună, de exemplu! Jucătorii au prime de victorie individualizate, trecute în contractele personale.
În schimb, cei de la Petrolul tocmai au primit jumătate din salariul aferent pe luna ianuarie. A mai rămas februarie și martie, rămâne de văzut ce se va mai întâmpla până la jumătatea acestei luni.
În ceea ce privește potențialii investitori turci ce au urmărit un amical al Petrolului în Antalya și care și-au manifestat interesul de a băga bani la club, sub o formă sau alta, aceștia nu au mai apăsat accelerația în privința negocierilor. „Situația a rămas undeva la mijloc, probabil, așteaptă și ei să vadă dacă se salvează clubul de la retrogradare", au transmis apropiații grupării.
Conform regulamentului intern, cei de la Petrolul joacă diseară pe 300 de euro remiza, 900 de euro victoria. Pentru locurile 7-8, în afara primei de joc aferente, se mai adaugă un bonus de 2.000 de euro/jucător la finalul campionatului. Indiferent cât joacă fiecare fotbalist.
{{text}}