Marco Materazzi (50 de ani) a dezvăluit recent că regretă incidentul din finala Campionatului Mondial din 2006, când l-a provocat pe Zinedine Zidane (51 de ani), jignindu-i familia.
În urma schimbului de replici, „Zizou” l-a lovit cu capul în piept pe Materazzi și a fost eliminat în minutul 110 al finalei.
Marco Materazzi: „Acel episod n-ar fi trebuit să aibă loc niciodată! Nu face cinste carierei mele!”
„Nu-mi place deloc. Acel episod n-ar fi trebuit să se întâmple niciodată! Nu face cinste carierei mele! În tensiunea acelei finale, printre provocări și jigniri, Zidane mi-a oferit ironic tricoul său, iar eu i-am spus că o prefer pe sora sa. Apoi, s-a întors către mine și a reacționat cum își aduce aminte toată lumea. Din acel moment, nu l-am mai văzut pe Zinedine niciodată”, a declarat Marco Materazzi, potrivit The Times.
Eliminarea lui Zidane din finala Campionatului Mondial din 2006 a culminat cu retragerea sa din activitatea de fotbalist. Italia s-a impus în acel meci cu scorul de 5-3 la loviturile de departajare și a cucerit al patrulea Campionat Mondial din istorie, după cele din 1934, 1938 și 1982.
Scorul după primele 90 de minute a fost 1-1, marcatori fiind chiar protagoniștii incidentului din prelungiri. Zidane a deschis scorul în minutul 7, învingându-l pe Gianluigi Buffon din penalty, transformat în stilul „Panenka”. Materazzi a restabilit egalitatea 12 minute mai târziu, marcând cu capul în urma unei centrări din corner a lui Andrea Pirlo.
Zinedine Zidane, decisiv în finala Campionatului Mondial din 1998
Deși a pierdut finala Campionatului din 2006 la loviturile de departajare, Franța cucerise în premieră Campionatul Mondial în 1998, învingând Brazilia cu scorul de 3-0.
Zinedine Zidane a marcat de două ori cu capul, în minutele 27 și 45, iar Emmanuel Petit a stabilit scorul final în minutul 90. În acel an Zidane a cucerit și singurul Balon de Aur din cariera sa.
{{text}}