International   •   Stranieri   •   PROCES

Gata, s-a săturat! L-a dat în judecată pe Horațiu Moldovan: „O să donez mare parte din câștig”

Horațiu Moldovan// foto: Imago Images

Articol de Adrian Duţă   —  marţi, 02 aprilie 2024

Impresarul Bogdan Apostu a anunțat astăzi că l-a dat în judecată pe Horațiu Moldovan (26 de ani), portarul lui Atletico Madrid.

Apostu l-a reprezentat pe Moldovan din 2019 până la începutul lui 2023. Acum, impresarul îi solicită lui Moldovan 3% din toate contractele avute de el din 2021 încoace și 7% din suma de transfer primită de Rapid de la Atletico Madrid (800.000 €).

Horațiu Moldovan, dat în judecată de Bogdan Apostu

„Tot ce am reșit am făcut prin muncă, nu am plâns niciodată după bani. L-am dat în judecată pe Horațiu Moldovan. Nu țip după bani. Mare parte dintre banii pe care îi voi câștiga la proces îi voi dona și voi face totul public.


Am nevoie ca jucătorii să înțeleagă că contractele trebuie respectate, iar onoarea trebuie să primeze în fotbal”, a declarat Bogdan Apostu, la emisiunea „Liga Digi Sport”.

Ce îi solicită impresarul lui Horațiu Moldovan

„În primul rând, am de primit 3% din toate contractele avute de Horațiu din 2021 încoace. Și alți 7% din suma de transfer la Atletico Madrid. Bani pe care eu i-am trecut în contractul lui, pentru că asta era modalitatea legală agreată cu juriștii și avocații, urmând ca eu să-i facturez când se realizează transferul. Iar el acum se face că uită...

Contractual, el nu mai este reprezentat de mine acum. Și nu vreau nimic din ce face el acum la Atletico. Nu vreau parte din salariul lui. A expirat contractul lui cu mine.


Suntem bărbați, nu e niciun fel de problemă, chiar dacă moral lucrurile trebuiau să fie diferite. Însă când ne referim la ăia 7%, ăia sunt banii mei! Și el știe asta”, declarase Apostu la GSP Live în februarie.

De la ce au pornit neînțelegerile dintre Apostu și Moldovan

Sursa conflictului ar proveni dintr-un transfer ratat al fratelui lui Moldovan, Denis, la CSA Steaua. „L-am ajutat foarte mult, atât pe el, cât și pe fratele lui. Diferendul ăsta imaginar - pentru că din punctul meu de vedere n-a existat nimic - a plecat de la faptul că Horațiu a auzit că aș fi cerut eu comision pentru fratele lui, pe care îl reprezentam, de la Steaua.

Nu e real! Ipotetic vorbind, și dacă aș fi cerut comision, care era problema? Asta e meseria mea! Însă nu e cazul de față”, a mai declarat Apostu la GSP Live.

VIDEO. Costel Pantilimon: „Normal ar fi ca Horațiu Moldovan să apere la Euro”

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.