Sporturi   •   Tenis   •   WTA BOGOTA

Anca Todoni, primul succes pe tabloul unui turneu WTA 250

Anca Todoni la Bogota FOTO Copa Colsanitas Zurich

Articol de Roxana Fleşeru   —  miercuri, 03 aprilie 2024

Anca Todoni (19 ani, 217 WTA) s-a calificat în turul al doilea al turneului de la Bogota (WTA 250), după ce a trecut de Lucrezia Stefanini (25 ani, 147 WTA) cu 4-6, 6-2, 6-4.

Anca Todoni își construiește ascensiunea în ierarhia WTA, iar săptămâna aceasta a făcut un pas mare în turneul de la Bogota. Românca în vârstă de 19 ani a reușit să câștige două partide în calificări și astfel să bifeze a doua prezența pe tabloul principal al unui turneu de categorie WTA 250.

Precedenta apariție fusese anul acesta la Transylvania Open grație unui wild card, însă a fost învinsă în primul tur.

La Bogota, lucrurile au stat altfel, Anca a reușit să treacă de această fază, ea învângând-o marți pe italianca Lucrezia Stefanini cu 4-6, 6-2, 6-4 în două ore și patruzeci și două de minute.


Cele 48 de puncte pe care și le-a asigurat o plasează între primele 200 de jucătoare ale lumii. În următoarea fază, Anca o va înfrunta pe Camila Osorio (22 de ani, 85 WTA), a şasea favorită a competiției. Todoni nu a mai întâlnit-o până acum pe jucătoarea columbiană, cea care este campioană la Bogota în 2021.

Anca Todoni are la activ câteva turnee WTA 125, competiții situate imediat sub turneele cel mai bine răsplătite cu puncte și bani. Cele mai bune rezultate în aceste competiții au venit la Florianopolis și Tiriac Foundation Trophy în 2023, când a atins sferturile de finală.

Revenire pentru Irina Bara

Irina Bara (29 ani, 178 WTA) s-a calificat şi ea în optimi de finală, trecând în primul tur de Katarina Zavatska (24 ani, 195 WTA) în trei seturi, cu 2-6, 6-3, 6-4.


Pentru un loc în sferturi de finală o va înfrunta miercuri pe brazilianca Laura Pigossi (29 ani, 116 WTA), cea care a reuşit să o învingă pe argentinianca Nadia Podoroska, a cincea favorită, cu 6-4, 6-1.

Irina Bara nu mai câștigase un meci pe tabloul unui turneu de categorie WTA 250 din 2022, chiar de la Copa Colsanitas (Bogota), când a ajuns până în sferturi de finală.

Citește și alte știri din tenis:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.