International   •   Euro 2024   •   ECHIPA NAȚIONALĂ

Prima reacție a Legiei la vestea că Iordănescu negociază cu polonezii » Un cuvânt tare la Varșovia. Și o explicație!

Edward Iordănescu, 45 de ani, tratează cu președintele FRF pentru prelungirea contractului până în 2028 / FOTO: Imago

Articol de Theodor Jumătate   —  miercuri, 03 aprilie 2024

Edward Iordănescu, 45 de ani, tratează cu președintele FRF pentru prelungirea contractului până în 2028. În același timp, Legia Varșovia a reacționat la vestea că îl curtează pe selecționerul „tricolorilor”. Dar surse din apropierea antrenorului sugerează contrariul.

Edward Iordănescu e din ianuarie 2022 selecționerul „tricolorilor" și mai are contract până în vară, incluzând Euro. A atins ținta, calificând naționala la turneul final după opt ani. Federația încearcă să-l convingă să încheie un nou acord, pentru patru ani, cu două obiective, CM 2026 și CE 2028, dar ar exista și oferte de la cluburi din străinătate.

O variantă: Legia Varșovia, cea mai importantă și populară echipă a Poloniei, cu 41 de trofee de-a lungul timpului.

Liderii grupării caută un antrenor care să-l înlocuiască pe germanul Kosta Runjaic, 52 de ani, la Legia din mai 2022, locul 2 în primul sezon și poziția a 5-a acum, după 26 de etape, la șapte puncte în spatele liderului Jagiellonia cu opt meciuri înainte de sfârșitul campionatului.


Legia Varșovia a reacționat asupra subiectului Edward Iordănescu: „Prostii!”. De ce ar fi dificil să vină în vară

A apărut și prima reacție dinspre Varșovia. Potrivit postului polonez TVP, reprezentanții alb-negrilor au dezmințit interesul pentru Iordănescu, folosind un cuvânt cu impact: „Prostii”.

Au explicat și de ce selecționerul României nu ar fi o soluție, în această vară, cel puțin. Legia a programat reunirea și startul pregătirii pentru 10-15 iunie, ceea ce ar însemna ca Iordănescu să plece de la națională, să asiste la primele antrenamente, apoi să participe la Euro cu „tricolorii".

Un scenariu imposibil și pentru tehnician, și pentru club.


Ar mai fi ideea ca Edi să nu vină la Varșovia înainte de Euro și să ajungă în Polonia doar după ce termină turneul final, detaliu ce nu ar fi pe placul șefilor Legiei. Aceștia nu doresc ca antrenorul să se alăture jucătorilor la două săptămâni după începutul pregătirii.

Edward Iordănescu a fost căutat insistent pentru i se vorbi despre Legia Varșovia

Totuși, surse din apropierea selecționerului continuă să susțină că Iordănescu, 45 de ani, a fost intens căutat în ultima vreme în numele Legiei. Cel care l-a sunat de mai multe ori să îi vorbească de oferta clubului polonez a fost Octavian Moraru.

Acesta, ex-director sportiv la Rapid și Gaz Metan, actual director sportiv la Radomiak Radom (locul 11 momentan în Ekstraklasa), a colaborat cu Iordănescu la clubul din Mediaș.

Edward Iordănescu, două discuții cu președintele FRF pentru prelungire

Conform informațiilor GSP, președintele Răzvan Burleanu a negociat deja de două ori cu selecționerul pentru proiectul 2024-2028. FRF ar fi gata să facă un efort financiar pentru a-l tenta pe Edi, dincolo de planul sportiv.

Citește și alte știri de fotbal internațional:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.