Fotbal   •   Liga 1   •   UTA

„Ce faceți, mă?” » Mircea Rednic, „flancat” de copii la conferința de presă

+11 Foto
Mircea Rednic, „flancat” de copii la conferința de presă

Articol de Daniel Grigore   —  miercuri, 03 aprilie 2024

La conferința de presă premergătoare meciului dintre UTA și FC Botoșani (vineri, ora 17:30), Mircea Rednic, antrenorul arădenilor, și mijlocașul Cristian Mihai (19) au fost însoțiți de un grup de copii # La meci vor asista doar copiii sub 14 ani, accesul spectatorilor la meciurile „textiliștilor” fiind suspendat pentru 4 meciuri după incidentele de la 0-1 cu Dinamo.

Atât Dinamo, cât și UTA au fost penalizate de Comisia de Disciplină din cadrul FRF în urma incidentelor de la meciul direct, bătăi între suporteri chiar pe gazon, cu câte 4 meciuri pe teren propriu fără spectatori și amendă de 100.000 de lei.

Primul dintre cele 4 meciuri pentru UTA va avea loc vineri, în compania celor de la FC Botoșani (ora 17:30). Cu această ocazie, UTA a anunțat că „accesul va fi gratuit și va fi permis exclusiv copiilor sub vârsta de 14 ani”, adăugând că „aceștia vor veni însoțiți de un singur adult pentru 10 copii”.

VIDEO + FOTO. Mircea Rednic, „flancat” de copii la conferința de presă


Pentru a promova partida printre tinerii arădeni, fotbaliștii celor de la UTA au mers astăzi la câteva dintre școlile din municipiu. Câteva ore mai târziu, la conferința de presă la care au participat antrenorul Mircea Rednic și mijlocașul Cristian Mihai au asistat de la pupitru 4 copii, 2 câtă vreme a fost „Puriul” la microfon, alți 2 lângă Cristian Mihai.

Când a intrat în sala de conferințe, Rednic li s-a adresat copiilor:

„Ce faceți, mă? În voi e baza poimâine, fără voi nu miroase floarea. E o plăcere să fiu cu voi la conferința asta, vă aștept în număr cât mai mare la meciul de vineri, să ne susțineți. Baza e în voi. Umplem stadionul? Da? Bravo, așa vă vreau!”.


Mircea Rednic: „Nu vreau să mai văd o repriză ca prima de la Cluj!

Ulterior, „Puriul” a prefațat partida contra ultimei clasate. Între UTA, locul 2 în play-out (8 la general), și FC Botoșani, ultima clasată, sunt 10 puncte.

„Vești bune, am recuperat 3 jucători: Kevin, Micovschi, Trif. Tudorie are o entorsă ușoară, dar de luni se va antrena cu grupul. Stahl se antrenează separat, începe cu noi, apoi când trecem la jocuri face separat.

Suntem bine după meciul cu U Cluj, am discutat puțin despre atitudine și nu-mi doresc să mai văd o primă repriză ca la Cluj. Vreau altceva, mai ales că e un meci important. Putem trece pe primul loc în play-out, ne dorim acest lucru.

Avem un adversar cu moral bun, a câștigat ultimul meci. Trebuie să fim realiști, de când a venit Andone, echipa lor este mai bine organizată, are o posesie destul de bună și își creează foarte multe ocazii. Au un apetit ofensiv foarte bun. E clar că și ei au interesul lor, au obiectiv să se salveze. Obiectivul nostru este să terminăm pe primul loc, sunt sigur că va fi un meci interesant”, a comentat Rednic.

Mircea Rednic: „Ne rugăm la Dumnezeu, poate vom avea o surpriză mâine”

UTA speră că decizia Comisiei de Disciplină va fi întoarsă sau măcar redusă la Comisia de Apel. Aceasta se va pronunța joi.

„Mi-aș fi dorit să jucăm cum ar trebui să se joace un meci. Ați văzut și la Dinamo - Petrolul. OK, au fost copii, dar nu e același lucru. Aici e o atmosferă foarte bună, suporterii împing echipa. Chiar aveam nevoie.

Acum ne rugăm la Dumnezeu și să vedem, mâine poate avem vreo surpriză. Au fost foarte multe mesaje din partea oamenilor de fotbal. OK, s-a greșit, să plătească cine a greșit, dar cu limite. Să nu stricăm spectacolul. Spectacol fac echipele, dar și suporterii”, a afirmat Rednic.

Hai UTA și veniți la meci, pentru că biletul este gratis!



- Mesaj al unuia dintre copii pentru colegi

Mai multe știri din Superligă:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.