Fotbal   •   Liga 1   •   CFR CLUJ

După Mutu, a plecat și președintele! » Cristi Balaj și-a dat demisia de la CFR Cluj: „Sper ca domnul Varga să înțeleagă”

Cristi Balaj // FOTO: Imago

Articol de Sergiu Alexandru   —  miercuri, 03 aprilie 2024

După Adrian Mutu, CFR Cluj mai pierde un om important, ca urmare a eliminării din „sferturile” Cupei României, 0-4 contra Corvinului. Președintele Cristi Balaj și-a dat demisia. În 24 martie, GSP scria că sunt șanse tot mai mici ca oficialul să continue și din vară.

După ce Adrian Mutu și-a dat demisia, în această seară Cristi Balaj a anunțat că renunță și el la mandatul lui. Fostul arbitru, care a fost și șeful ANAD, a publicat pe contul său de Facebook un mesaj prin care anunță că demisionează.

Cristi Balaj a demisionat de la CFR Cluj

„Eliminarea din Cupa României a fost o dezamăgire care mi-a lăsat urme. Încă de aseară am anunțat că m-am simțit rău fizic și m-am confruntat cu o stare greu de gestionat. A fost un sentiment cu care nu m-am întâlnit foarte des.


Simt nevoia de o pauză. De timp alături de familie. Fetele mele au nevoie de un tată sănătos. În consecință, am decis să îmi înaintez demisia. Sper ca domnul Varga să mă înțeleagă și să accepte această decizie.

În altă ordine de idei, nu este normal ca doar antrenorul să fie vinovat, este o chestiune de onoare. Sper, de asemenea, ca echipa să depășească această perioadă dificilă și să revină mai puternică. Fotbalul românesc are nevoie de cluburi care obțin puncte în cupele europene, așa cum a făcut-o CFR Cluj în ultimii ani” a fost mesajul lui Balaj.

Erau șanse mici ca Balaj să mai continue. S-a opus aducerii lui Mutu

Rămâne acum ca finanțatorul Nelu Varga să aprobe demisia lui Balaj, care ocupa funcția din 3 noiembrie 2021. Acesta mai avea contract până la finalul sezonului. După cum anunța Gazeta Sporturilor, șansele ca Balaj să continue erau foarte mici.


Mai ales că în ultimele luni s-a opus mai multor decizii ale patronului. Unul dintre momentele în care Balaj n-a fost de acord cu șeful lui a fost la numirea lui Adrian Mutu la cârma echipei din Gruia! Dar Varga n-a ținut cont de părerea președintelui, iar Mutu a semnat pe finalul lunii ianuarie. Azi, „Briliantul” și Balaj și-au depus demisiile, în aceeași zi!

VIDEO. Raul Rusescu a distrus-o pe CFR: „DEZASTRU! S-a făcut de râs”

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.