Marius Măldărășanu (48 de ani), antrenorul lui Hermannstadt, a comentat înfrângerea cu U Cluj, scor 0-1, în urma căreia sibienii au fost eliminați din Cupa României Betano.
- U Cluj va juca în penultimul act cu învingătoarea dintre Universitatea Craiova și Oțelul Galați (joi, ora 19:30).
- Primele două echipe calificate în semifinale sunt Corvinul Hunedoara (4-0 cu CFR Cluj) și FC Voluntari (0-0, 4-2 d.pen. cu FCU Craiova).
- Finala e programată pe 15 mai la Sibiu
Hermannstadt a pierdut din nou contra lui U Cluj, a șasea înfrângere în ultimele 7 „directe”. Marius Măldărășanu consideră că adversarii nu au fost mult peste și a lăsat de înțeles că atitudinea unora dintre elevii lui nu l-a mulțumit.
Marius Măldărășanu, după U Cluj - Hermannstadt: „Ne bat pe unde ne prind!”
„Multe nu sunt de spus. Jocul a fost echilibrat, ei au avut o posesie prelungită, dar ocazii multe nu au fost. Două bare în prima repriză, una pentru ei, una pentru noi, plus câteva situații ale lor. Am avut și noi momente bune.
Am și pierdut mingea de câteva ori când am vrut să jucăm decisiv în loc să temporizăm, pentru că am pregătit meciul de maniera în care exista riscul să jucăm 120 de minute. Ne-a lipsit puțin. Asta este viața.
Prudent? Meciul de Cupă trebuie tratat altfel. Au avut posesia, dar puține ocazii. Am pierdut mingea în anumite momente, am decis greșit. Când trebuia să jucăm decisiv nu am făcut-o, când trebuia să ținem de minte, atunci am jucat decisiv”, a comentat Măldărășanu la DigiSport.
Îi felicit, ne bat pe unde ne prind. Poate deveni un complex, devine o mică rivalitate între noi. În acești doi ani de Liga 1 sunt pe plus. Dar mergem înainte, avem alt meci acasă contra Clujului, în campionat, foarte important. Trebuie să vină și reversul, nu poate merge asta la nesfârșit.
- Marius Măldărășanu, antrenor Hermannstadt
Măldărășanu: „Pentru mine, ca antrenor, e dureros”
Antrenorul sibienilor a fost deranjat de atitudinea unora dintre elevii lui. Golul care a făcut diferența a venit în minutul 90+3 și a fost înscris de Anselmo după o lipsă de reacție a apărătorilor Sibiului.
„E neșansă că am luat gol în minutul 90. Dar când ai 5 sau 10 metri și nu faci un sprint, indiferent că ai jucat 90 de minute sau ai intrat pe parcurs, este dureros pentru mine ca antrenor. Dar sunt la cald, nu vreau să spun prea multe.
Nu dau nume, nu dau în jucători în general. Nu s-a greșit de maniera în care să fiu supărat. Greșeala este omenească, însă pe final trebuie să ții mai mult de minge.
Pe faza golului sunt supărat. În general adversarele nu au multe ocazii cu noi, dar au fost momente în care am primit goluri din nimic. Și acum, o minge aruncată în careu... E normal să fiu dezamăgit de unii dintre ei, dar asta este viața. Mergem înainte, trebuie să-i încurajăm. Ăștia sunt”, a afirmat Măldărășanu.
Cred că una dintre Craiova și U Cluj va câștiga Cupa. Bine, mai întâi Craiova trebuie să se califice. Oțelul este o echipă foarte incomodă, cu șansa ei. Dacă se va califica Craiova, atunci una dintre Craiova și U Cluj.
- Marius Măldărășanu, antrenor Hermannstadt
{{text}}