Denis Drăguș (24 de ani) e dorit de Trabzonspor. Turcii le-au făcut o ofertă pentru român celor de la Standard Liege, însă belgienii au refuzat.
Drăguș a fost împrumutat la începutul sezonului la Gaziantep, iar Standard pare că a dat lovitura. Internaționalul român impresionează în Turcia, cu 11 goluri în campionat, și a atras atenția unor echipe mari din campionatul Țării Semilunii.
Trabzonspor, ofertă pentru Denis Drăguș
Printre echipele interesate de Drăguș se numără Trabzonspor și Beșiktaș. Iar Trabzon a făcut deja o ofertă, considerată prea mică de Standard, care a refuzat, notează belgienii de la dhnet.be.
Potrivit sursei citate, Trabzonspor nu a renunțat la afacere și vrea să revină cu o ofertă. Drăguș mai are contract cu Standard până în 2025. A fost cumpărat de belgieni în 2019, de la Viitorul (actuala Farul), cu 1,8 milioane de euro.
Trabzonspor e pe locul 3 în campionatul Turciei, după 31 de etape. E la 30 de puncte de Fenerbahce, locul doi, și la 32 de Galatasaray, lider.
3 milioane de euroe cota lui Drăguș, potrivit transfermarkt
Șumudică: „Drăguș este unul dintre cei mai buni jucători care i-am antrenat vreodată”
„Drăguș este unul dintre cei mai buni jucători care i-am antrenat vreodată. Dar foarte, foarte, foarte încăpățânat. Am avut multe muncă cu el. Mult mai mult decât cu Alibec și Budescu la un loc. Deci mult mai mult decât cu Alibec și Budescu la un loc!”, a spus Șumudică la emisiunea Prietenii lui Ovidiu.
Care a dezvăluit că jucătorul român a avut probleme inclusiv la antrenamentele lui Gaziantep: „Foarte individualist, își atrage antipatii la antrenament. Normal trebuia să-i mai dau o minge, să joace singur că el n-o dă la nimeni. Își atrage antipatii într-un grup precum Gaziantep”.
La capitolul plusuri, Denis Drăguș l-a cucerit pe Marius Șumudică. „Execuții incredibile, mult peste toți jucătorii pe care i-am antrenat. O rupere de ritm de pe loc, forță în picioare, dar încăpățânat, egoist”, l-a caracterizat tehnicianul.
„Cei de laBeşiktaş sunt înnebuniți! Hoffenheim are ofertă făcută direct la Standard Liège. Sunt mai multe echipe care vor să-l ia”, a spus Șumudică la emisiune.
{{text}}