Sorin Cârțu (68 de ani) a digerat foarte greu eliminarea celor de la Universitatea Craiova din Cupa României Betano.
Oltenii au avut șansa de a juca pe propriul teren meciul cu Oțelul, scor 0-1. Băieții lui Petev nu au reușit să „tranșeze” partida în cele 90 de minute și s-a intrat în prelungiri. Gălățenii au dat lovitura în minutul 114, când Lameira l-a învins pe Lazar.
Sorin Cârțu a criticat dur modul în care jucătoii de la CSU Craiova au tratat meciul în minutele de prelungiri. Acesta consideră că oltenii ar fi trebuit să practice un joc de așteptare pe final, în condițiile în care veneau după meciul cu Rapid, în care oltenii au jucat aproape o repriză în inferioritate numerică.
Sorin Cârțu, după ce Universitatea Craiova a fost eliminată din Cupa României Betano: „Lipsă crasă de inspirație”
„Am așteptat, de ce să nu spun, penalty-urile. Iar, aici, o lipsă crasă de inspirație. Băi băiatule, bă oameni buni, gândiți! Îți bați joc de un obiectiv, de o șansă? Băi, dacă vezi că n-ai dat gol până în minutul 114 și te simți obosit, stai, bă, acolo și nu te mai duce, nu mai oferi spații.
Te duci la penalty-uri, asta este. Pentru că șansa noastră ca să o batem pe Oțelul era să marcăm în primele 90 de minute. Pentru că era clar că să ducem încă 30 de minute era foarte, foarte greu, având în vedere că ai jucat 50 de minute cu Rapid 10 contra 11.
Și făcând acel consum mare de energie și oboseală psihică și așa mai departe, tot ce s-a întâmplat cu Rapid. Stai, mă, puțin. Ajungem la penalty-uri și vedem ce se întâmplă.
Nu să oferi posibilitatea acelui contraatac, de spațiu liber în partea stângă, centrare și poziționarea aia foarte proastă între Maldonado și Badelj”, a spus Sorin Cârțu, pentru Fanatik.
{{text}}