Marius Șumudică (53 de ani) e liber de contract după ce-a plecat de la Gaziantep și-a declarat la emisiunea „Prietenii lui Ovidiu” că-și dorește să preia echipa națională, dar nu în momentul de față. Explicând în detaliu care sunt și motivele refuzului.
- Emisiunea „Prietenii lui Ovidiu” poate fi urmărită pe site-ul www.GSP.ro, pe pagina de Facebook a Gazetei (link AICI), pe contul de YouTube al Gazetei (abonează-te aici), în format podcast pe principalele platforme de distribuție a podcasturilor: Apple Podcast și Spotify.
România s-a calificat din nou la un Campionat European după o pauză de opt ani, iar contractul lui Edward Iordănescu ajunge la final, după terminarea Euro 2024.
Întrebat în cadrul emisiunii „Prietenii lui Ovidiu”, de pe GSP.ro, dacă nu s-a gândit să fie antrenorul echipei naționale, Marius Șumudică a răspuns deschis: „Mă gândesc la echipa națională. Și eu am visul ăsta, dar deocamdată cred că nu sunt pregătit să fiu selecționer”.
Apoi a detaliat răspunsul spunând că „peste câțiva ani, cu experiența pe care am acumulat-o, cred că aș putea”. Având și unele temeri în acest moment: „Nu cred că aș putea să fac munca pe care o face Edi. Selecționerul este total diferit de un antrenor de zi cu zi al unui club”.
„Am întâlnit o Elveție la pământ în grupa noastră”
Șumudică a lăudat rezultatele pe care Edward Iordănescu le-a avut la prima reprezentativă, mai ales că a terminat grupa preliminară de calificare la Campionatul European de pe prima poziție și fără să piardă niciun meci.
„Sunt încântat de ceea ce a făcut Edi. Sincer! Sunt niște rezultate notabile, chiar dacă am întâlnit o Elveție la pământ în grupa noastră. Nu stau să vin acum cu argumente contra Edi sau norocul lui Edi. Nu mai contează. Edi a făcut un grup puternic, jucătorii uniți în jurul lui”, a explicat antrenorul de 53 de ani.
Au tras, au vâslit în aceeași direcție, ca la opt plus unu rame. Toți au vâslit în aceeași direcție, s-au dus, s-au dus, s-au dus și iată că au dus România iar la un Campionat European. Unde nu aveai voie să mai lipsești
Marius Șumudică, antrenor
„Ucraina va termina în primele două în grupă”
România va juca la European într-o grupă cu Ucraina, Belgia și Slovacia. Iar Șumudică e de părere că „avem șanse să ieșim din grupă, cred că ne calificăm mai departe”.
Dar spune că nu-și dorea să jucăm cu Ucraina pentru că „va termina în primele două în grupă. Merg mai departe ușor! Au echipă foarte bună”.
„Belgia joacă foarte deschis un 3-4-3. Urmăream că și eu jucam sistemul ăsta, dar este o echipă periculoasă care joacă deschis și poate fi surprinsă pe contraatac. Domină jocul, nu se închide, se deschide și joacă”, a mai declarat antrenorul, despre adversarele din Germania.
Iar despre Slovacia a declarat că este „o echipă care duce spre Germania, ca mentalitate, strictețe, viață, mod social. O echipă periculoasă, pot forma un grup mai puternic decât Belgia”.
{{text}}