Florin Pîrvu, antrenorul celor de la FC Voluntari, s-a arătat emoționat la finalul partidei în care ilfovenii au zdrobit-o pe Petrolul Ploiești, fosta echipă a tehnicianului, scor 4-0.
Florin Pîrvu le-a mulțumit suporterilor „lupilor galbeni” din Peluza Latină pentru că i-au scandat numele, considerând gestul lor o dovadă a respectului pentru perioada petrecută de antrenor pe „Ilie Oană”.
- Pîrvu a pregătit-o pe Petrolul între februarie 2023 și martie 2024, timp de 48 de meciuri în care a înregistrat 16 victorii, 16 egaluri și 16 înfrângeri.
Florin Pîrvu, emoționat după ce și-a învins fosta echipă
„E foarte greu să îmi exprim sentimentele. Face parte din viața noastră de antrenori. Nu a fost ușor, dar e important că ne-am atins obiectivul. Mă bucur pentru cele trei puncte și pentru jocul solid. Mă bucur pentru băieți, dar noi trebuie să rămânem modești, pentru că mai sunt etape și trebuie să ne salvăm de la retrogradare.
Eu cred că Voluntari poate mai mult. Din fair-play pentru echipa la care am lucrat nu vreau să intru în detalii, să spun ce le-am spus băieților înainte de meci. Vreau să se bucure băieții pentru că sunt multe etape și puncte puse în joc.
Nu am de unde să știu asta (n.r.- dacă îl regretă Petrolul). Nu am avut resentimente.
Sunt emoționat, pentru că nu este ușor. Peluza Latină mi-a strigat numele și vreau să le mulțumesc suporterilor. Așa cum au spus și ei, mi-am câștigat respectul câtă vreme am fost aici.
Petrolul va ieși de aici. Au jucători buni pe care îi știu foarte bine. Sunt convins că vor ieși din această situație și vor avea parte de victorii.”, a declarat Florin Pîrvu, la finalul partidei, la Digi Sport Special.
Victorie categorică pentru FC Voluntari cu Petrolul
FC Voluntari a umilit-o pe Petrolul Ploiești în deplasarea ilfovenilor de pe „Ilie Oană”, scor 4-0, într-o partidă contând pentru etapa a 3-a a play-out-ului. Golurile meciului au fost marcate de Rață (20'), Armaș (24'), Nemec (45'+5) și Merloi (60').
În urma acestui rezultat, FC Voluntari adună 20 de puncte în play-out și se clasează pe locul 12. „Lupii galbeni” rămân, cu 22 de puncte, pe poziția a 11-a.
{{text}}