Triplul campion mondial Max Verstappen a revenit în modul imbatabil în Marele Premiu al Japoniei, impunându-se cu un avans de 12,5 secunde pe circuitul de la Suzuka. Urmat de coechipierul Perez și de Sainz, el a minimizat cele întâmplate în cursa anterioară, cea din Australia.
Învingător din nou. Eticheta pe care o poartă Max Verstappen, 26 de ani, de ceva timp s-a lipit la loc în urma succesului înregistrat în a patra cursă a sezonului, Marele Premiu al Japoniei de la Suzuka.
Nevoit să abandoneze repede în întrecerea precedentă, în Australia, încă din primul tur, olandezul a revenit în modul dominant și s-a impus pentru a treia oară la rând în Japonia, ceva ce înaintea sa mai reușise doar septuplul campion mondial Michael Schumacher.
De data aceasta fără probleme mecanice. „Știți că a fost un mic sughiț, desigur, în cursa trecută, dar sunt foarte fericit că suntem iar în top”, a declarat Max după cursă. El a trecut linia de finiș cu un avans de 12,5 secunde în fața colegului de la Red Bull Sergio Perez.
57de victorii în Formula 1 a adunat Max Verstappen cu reușita de la Suzuka, aflându-se deja pe locul 3 în clasamentul all time, după Hamilton, 103, și Schumacher, 91
Sergio Perez: „Putem fi puternici oriunde”
Tot înaintea lui se află și în clasamentul general al piloților, acolo unde a ajuns la un avans de 13 puncte. La constructori, Red Bull deschide clasamentul, având 141 de puncte și fiind urmată de Ferrari, 120, și McLaren, 69.
„Cred că avem un impuls bun acum”, a spus, la rândul său, Perez, cel care l-a depășit pe Leclerc în ierarhia piloților, urcând pe 2, cu 64 de puncte față de cele 59 ale monegascului. „Mi se pare că dacă suntem puternici în locuri ca acesta, cu multe viraje rapide, atunci putem fi puternici oriunde”, a adăugat mexicanul.
Podiumul a fost completat de Carlos Sainz, învingătorul din Australia, aflat la al treilea podium din tot atâtea curse câte a completat în sezonul 2024. Ibericul a lipsit din Arabia Saudită, nevoit să suporte o apendicectomie de urgență.
Sainz a exploatat bine pneurile proaspete din ultimele secvențe ale cursei, întrecându-l cu aproape 6 secunde pe colegul său Leclerc, cel care a avut strategie cu o singură oprire la Suzuka.
Carlos Sainz, preocupat de strategie
Ocupantul locului 3 a admis la final că e fost stresat în legătură cu felul în care vor funcționa strategiile opuse ale piloților Ferrari în lupta pentru locul 3.
„A fost destul de dificil pe pistă... A trebuit să depășesc multe mașini astăzi, făcând două opriri. Am crezut că poate cu una aș fi fost mai rapid”, a explicat Sainz.
Carlos Sainz la boxe în timpul MP al Japoniei Foto: Guliver/GettyImagesCursă dezamăgitoare pentru ambele monoposturi Mercedes, cu Russell pe 7 și Hamilton pe 9, în urma unei strategii a cauciucurilor care nu a funcționat: au trecut pe hard devreme în cursă, iar Lewis a declarat la final „am spus că medium era mult mai bine”.
Următoarea etapă a sezonului 2024 va fi în weekendul 19-21 aprilie, Marele Premiu al Chinei pe circuitul de la Shanghai.
{{text}}