FCSB este aproape de câștigarea primului titlu de campioană din 2015 încoace, iar Basarab Panduru a analizat posibilul parcurs al roș-albaștrilor în preliminariile Ligii Campionilor.
Liderului FCSB i-a fost de ajuns o primă repriză la cel mai înalt nivel pentru a o supune pe Universitatea Craiova, scor 2-0, în meciul-vedetă al etapei din week-end. Echipa lui Gigi Becali are acum 10 puncte avans în fruntea clasamentului și se îndreaptă spre titlu și implicit spre o prezență în preliminariile Ligii Campionilor.
Dacă în primul tur preliminar are toate șansele la un adversar accesibil, în următorul, sorții i-ar putea scoate în cale unul puternic. Iar fostul internațional Basarab Panduru crede că roș-albaștrii vor avea nevoie de mult noroc pentru a ajunge în grupele competiției numărul unu a Europei.
Basarab Panduru: „Astea-s meciuri grele”
Despre o posibilă „ciocnire” cu campioana Cehiei sau a Greciei, spre exemplu, „Pandi” a admis că „astea-s meciuri grele! Asta pentru că FCSB nu are coeficient. Dar să spunem că ar avea coeficient FCSB, atunci nu mai întâlnea echipele astea. Ar fi avut mari şanse să treacă de primele 2 tururi preliminarii”.
Analistul Orange Sport consideră că „îţi trebuie noroc mult, ai nevoie să îţi dea un Ferencvaros sau Young Boys, e vorba de noroc cum avansezi în preliminariile Champions League. Dacă dai peste Galatasaray, de exemplu, atunci e imposibil să treci mai departe! Nici nu mai discutăm despre asta.”
Gigi Becali anunță achiziții importante! Ce jucători are pe listă
Tocmai pentru a avea șanse cât mai mari de a ajunge în grupele Ligii, patronul Gigi Becali a anunțat duminică seară că intenționează să întărească masiv echipa. Omul de afaceri susține că va face 5 achiziții, ba chiar a oferit în premieră trei nume pe care le vizează: Denis Alibec, Alexandru Mitriță și Louis Munteanu.
„Vreau să vorbesc mai mult de viitor. Acum vor veni jucători. E posibil să facem 3-4 transferuri. Încă nu am discutat. Doar am vorbit cu MM Stoica și i-am zis «Dacă luăm campionatul, trebuie să aducem 5 jucători». Mă interesează Liga Campionilor.
Și trebuie să aduc un vârf de careu, o extremă dreapta, un mijlocaș gen Bourceanu, un fundaș stânga și un fundaș dreapta. Poate și un fundaș central. Nu că schimb echipa, ci o dublez.
Chestia e așa. Dacă tot am nevoie ca să atac campionat și cupele europene, de ce să nu dublez echipa cu jucători valoroși? E o chestie economică”, a comentat Gigi Becali, la Digi Sport.
{{text}}