Campionate

Juventus, la un pas să-l aducă gratis pe simbolul unei formații importante din Serie A

Foto: Imago Images

Articol de Emanoil Ursache  —  marţi, 09 aprilie 2024

Juventus este foarte aproape să realizeze aducerea lui Felipe Anderson (30 de ani), unul dintre cei mai importanți fotbaliști ai lui Lazio din ultimii ani, în calitate de jucător liber de contract.

Fabrizio Romano, jurnalist italian specializat în transferuri, a confirmat, prin intermediul rețelelor sociale, că ajungerea la un acord între „Bătrâna Doamnă” și Felipe Anderson reprezintă doar o formalitate în momentul de față, o mutare ce ține doar de timp.

Juventus aduce un fotbalist experimentat și un jucător de viitor

Romano susține, de asemenea, că imediat după perfectarea acordului cu Felipe Anderson, Juventus se va concentra pe transferul stoperului Riccardo Calafiori (21 de ani), cu care discuțiile sunt deja în desfășurare.

Felipe Anderson, simbolul lui Lazio / Foto: Fabrizio Romano

Fundașul central evoluează în prezent la Bologna, revelația sezonului din Serie A (locul 4), iar „Bătrâna Doamnă” este informată că pentru achiziționarea acestuia va trebui să achite către FC Basel, fosta sa echipă, un procent din suma de transfer.

Riccardo Calafiori este cotat de site-ul de specialitate Transfermarkt la 25 de milioane de euro.

Felipe Anderson, un simbol al lui Lazio

Felipe Anderson evoluează la Lazio din 2013, când a fost transferat de romani de la Santos pentru 7,5 milioane de euro. În 2018, West Ham l-a achiziționat pe Anderson de la Lazio în schimbul sumei de 38 de milioane de euro. El nu s-a adaptat în Premier League, fiind împrumutat ulterior la FC Porto (2020-2021).

În 2021, Lazio l-a adus înapoi pe Felipe Anderson de la West Ham, achitând pentru el doar 3 milioane de euro, ajungând astfel la un profit de 35 de milioane de euro.

Per total, el a adunat în tricoul romanilor 318 meciuri, 56 de goluri și 63 de pase de gol. Anderson a câștigat cu Lazio un singur trofeu, Supercupa Italiei în sezonul 2017-2018.

VIDEO IOANIȚOAIA LA ZI. Ce șanse de salvare oferă directorul Gazetei Sporturilor pentru Dinamo? » „Pentru o echipă cu apa la gât, mă așteptam să transpire mai mult”

>

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.