El când vrea să fluiere, fluieră

„10% talent, 90% muncă". Procentele sunt relative, volatile, deplasate, poate chiar mincinoase uneori, diferă de la om la persoană, dar în general cam aceasta reprezintă „formula" și explicația succesului celor care reușesc în viață.

O expresie ce aduce a așchie deja prea lustruită a limbajului de lemn. Și totuși, nu e.

L-am urmărit luni seară special pe Dorinel Munteanu de-a lungul meciului cu Dinamo, o partidă nici prea prea, nici foarte foarte, ce părea sortită unui 0-0 sălciu ca apa de Dunăre. Nu e un secret, se știe că tehnicianul Oțelului e genul vulcanic, nu stă o clipă locului.

Un taifun în continuă metamorfoză, spectacolul de lângă spectacol, de multe ori mai aprig decât cel de pe gazon. Oamenii care au abonamente în zona băncilor de rezerve se amuză copios și încearcă să le explice chiar și celor mici limbajul tehnicianului care, acolo, în zona tehnică, are propriul lui meci.

„Jucătorul român e foarte talentat, dar trebuie pus puțin la muncă", spunea antrenorul după un joc în care ai lui, cu nici 10% talent, dar cu restul muncă, au crezut până la capăt. Iar pe o contră impecabilă, ruptă din contraatacurile-blitz din Premier League, Răzvan Tănasă a făcut trei puncte din nimic, la ultima speranță. Talentații Cisotti și Maciel, de exemplu, n-au prea strălucit, dar au muncit la greu, "puțin".

Ce înseamnă "puțin" la Dorinel?! E greu de cuantificat la unul care e permanent on fire. Are meciurile lui, cu băieții, cu cei de pe bancă, uneori cu publicul, dar mai ales cu el însuși. Dacă i-ai pune bustiera de monitorizare, probabil că cifrele lui ar fi destul de apropiate de ale jucătorilor. La ritmul cardiac, i-ar bate de departe.

Ciudat, n-a avut niciun clinci cu rezerva de arbitru, George Găman, care stătea, preventiv, mai aproape de el decât de liniștitul Kopic. Croatul s-a tot plimbat tăcut, îngândurat, de-a lungul frontierei tehnice, cu puține intervenții, dar și idei. Fiindcă ai lui n-au avut nici 10%, dar nici 90%. Au fost, așa, pierduți între procente și neputință.

Mai nou, Dorinel fluieră tot meciul la ai lui. Chiar mai mult decât arbitrul. A fost stângaci, dar fluieră cu dreapta. E un șuierat devenit automatism fonic pentru echipă. E incredibil: când aud semnalul, cei 4 din linia defensivă întorc instant capul spre el! Ca suricatele când simt pericolul.

La o fază fixă ofensivă a echipei sale, l-a fluierat pe Zhelev, care trebuia să asigure zona dinspre mijlocul terenului, în cazul unui eventual contraatac. I-a schimbat poziția, cu numai 2-3 metri. A urmat o centrare a gălățenilor, dinamoviștii au respins. Unde? Fix acolo unde era Zhelev. O fi fost doar întâmplare? Poate. Sau poate ceva din acel 90% și peste.

Sigur, esteții ar strâmba din nas la tot spectacolul Dorinel, dar e clar că nu se poate schimba. Mai are și derapaje, dar e acolo, 10% plus 90%. Iar echipa lui, o nou-promovată, cu bani puțini și drumuri lungi cu autocarul, are încă două variante spre preliminariile cupelor europene: barajul pentru Conference League sau drumul spre Cupa României, ce ar duce spre Europa League .

Mai mult decât altele cu bani, cu pretenții, cu jucători și antrenori mai bine cotați, dar care n-au înțeles încă formula. Da, poate ce face Dorinel la meciuri pare de multe ori deplasat. Se și deplasează mult :). Și când vrea să fluiere, fluieră. Dar echipa reacționează și luptă. Când nu are talent și inspirație, muncește. Și se vede. Și, mai ales, se simte.