Cristiano Bergodi, antrenorul Rapidului, va fi concediat dacă echipa din Giulești nu termină în primele 3 în Superligă la finalul sezonului.
Rapid a avut obiectiv clasarea în primele 3 și câștigarea Cupei României în acest sezon. Unul a fost deja ratat, giuleștenii nu au trecut de grupe în Cupă. Iar în Superligă sunt pe locul 4, cu 7 etape înainte de finalul play-off-ului. Dacă nu va termina pe podium, Bergodi va pleca de la Rapid, potrivit unui anunț făcut de Victor Angelescu.
Victor Angelescu: „În cazul în care nu terminăm în primele 3, trebuie o schimbare de antrenor”
„Cu toții trebuie să ne gândim la ce am făcut greșit, de la antrenor la jucători și la noi. Nici Bergodi nu a înțeles ce s-a întâmplat cu CFR (n.r. - scor 1-4), nu a pregătit meciul să pierdem. El e antrenorul și trebuie să găsească soluția pentru a ieșit cât mai repede din situația asta.
Cristiano nu a pierdut controlul vestiarului, el poate să revitalizeze situația. Nu am avut de gând să-l demitem. Am avut o ședință în care am hotărât să îi mai dăm șanse, mergem pe mâna lui. Vom respecta contractul, nu va exista să nu demitem un antrenor din cauze financiare. Și antrenorii își negociază anumite clauze. Dacă vom decide să-l demitem, nu vom ține cont de clauze.
Există o clauză de reziliere. Noi am avut obiectiv locurile 1-3 și Cupa României.
Am avut o discuție cu Cristiano, ne-a spus părerea lui. A făcut și el greșeli. Sper să nu se întâmple să nu mai avem șanse matematice la podium înainte de ultimele etape.
Ar trebui să pierdem vreo 3 meciuri la rând. Dacă nu se va îndeplini obiectivul, ne gândim la schimbare, ar fi un an total ratat. Dacă obiectivul e ratat, normal că trebuie o schimbare”, a declarat Victor Angelescu, la „Fotbal Club”, de la Digi Sport.
Angelescu: „Suporterii au fost impecabili”
Angelescu a vorbit despre atitudinea suporterilor la meciul cu CR Cluj, spunând că a rămas impresionat:
„Suporterii au fost impecabili, mai ales la ultimul meci. S-au schimbat mult în bine, pe lângă faptul că mereu cântă, nu mai e cazul de alergat pe șine, astea au trecut. E incredibil cum au cântat la 4-0, la 4-1! Noi trebuie să ne ridicăm la nivelul lor”.
{{text}}