Mirel Rădoi (43 de ani) a transmis primul mesaj după plecarea de la Al Jazira, din Emiratele Arabe Unite. El s-a despărțit de echipă la 3 luni de la angajare.
Rădoi a ținut să menționeze că el a decis să plece, motivele fiind „lipsa disciplinei, indiferența și rezultatele negative”.
Mirel Rădoi, primul mesaj după plecarea de la Al Jazira
„Vreau să mulțumesc clubului, jucătorilor și fanilor pentru perioada petrecută în Al Jazira. Apreciez clubul, pentru că a înțeles dorința mea de a pleca, ambele părți având de câștigat.
Datorită modului meu de a fi fost fotbalist, antrenor activ și principiilor care m-au ghidat, nu voi tolera niciodată rezultatele negative, indiferența și lipsa disciplinei.
Urez succes clubului si sper că fanii vor continua să susțină echipa îndeaproape, pentru că antrenorii vin și pleacă, dar fanii vor rămâne mereu conectați la club”, a transmis Rădoi pe Instagram.
Mirel Rădoi a plecat de la Al Jazira
Ultima înfrângere, 2-3 cu Al Duhail, i-a umplut paharul lui Rădoi, care a pierdut 5 din ultimele 6 meciuri la Al Jazira, având doar un egal în acest interval.
„Conducerea clubului Al Jazira FC a decis rezilierea de comun acord a contractului antrenorului primei echipe, Mirel Rădoi, și al staff-ului său. Gregory Dufrennes va fi antrenor până la finalul sezonului actual”, a transmis Al Jazira, pe X, fostul Twitter.
Rădoi fusese prezentat pe 5 ianuarie și avea un salariu de 2,5 milioane de euro anual. Semnase un contract valabil pe un an și jumătate.
Mirel Rădoi, bilanț dezastruos la Al Jazira
Mirel a debutat cu o victorie pe banca lui Al Jazira, 1-0 cu Al Arabi în „optimile” Cupei Președintelui. Au urmat apoi 6 meciuri consecutive fără succes, 5 dintre ele pierdute. Singurul egal l-a obținut cu Ittihad Kalba, scor 2-2. Și a pierdut mereu încasând 3 goluri: 2-3 cu Al Nasr, 2-3 cu Al-Wahda, 2-3 cu Al Bataeh, 0-3 cu Al Wasl și 2-3 cu Al Duhail.
În campionatul din Emiratele Arabe Unite, Al Jazira e pe locul 8, cu 21 de puncte în 17 etape.
Mirel Rădoi, salariu de 2,5 milioane de euro
Mirel Rădoi cerea în ianuarie să plece de la Al Bataeh pentru a semna cu Al Jazira. Iar la Al Jazira, mai bine cotată decât Al Bataeh, a semnat pentru un salariu de 2,5 milioane de euro anual.
Al Jazira, una dintre cele mai mari echipe din Emiratele Arabe Unite, are ca obiectiv clasarea pe primele locuri, însă cu Rădoi antrenor a ajuns la 14 puncte de podium, fiind mai aproape de retrogradare.
{{text}}