Jocurile Olimpice

Ploaie și E-coli în Sena! Proba de înot din cadrul triatlonului de la JO ar putea fi amânată

Podul Alexandru al III-lea din Paris

Articol de Oana Dușmănescu  —  miercuri, 10 aprilie 2024

Proba de înot a triatlonului olimpic ar putea fi amânată dacă ploile vor afecta calitatea apei fluviului Sena, a anunțat Tony Estanguet, președintele Comitetului de organizare a JO de la Paris 2024.

Organizația ecologistă Surfrider Foundation Europe a testat caliatea apei fluviului care străbate Parisul, dezvăluind că nivelul prezenței bacteriei E. coli este unul „alarmant”.

Cele 14 mostre, luate din apropierea podului Alexandru al III-lea, punctul de start al triatlonului parizian, nu au fost satisfăcătoare din perspectiva siguranței și a igienei apei. Ploaia din zilele dinaintea evenimentului poate duce la creșterea nivelului de bacterii din fluviu.

Un alt plan al organzatorilor este să împingă proba până într-o zi a JO în care ar fi acceptabil să se înoate în Sena.

Comitetul de organizare a JO de la Paris va testa apa Senei în fiecare zi a competiției

„Putem amâna concursul de înot din cauza condițiilor meteo ploioase. Triatlonul e programat la începutul Jocurilor Olimpice, așa că putem aștepta să se îndrepte vremea.

Mai putem lua și decizia de a anula proba de natație, pentru că această prevedere e înscrisă în regulile federației internaționale. Dar am dori să evităm această variantă”, a adăugat Estanguet.

În Paris, înotul este interzis în Sena de un secol.

Jocurile Olimpice încep pe 26 iulie, iar competițiile individuale de triatlon sunt programate pe 30 și 31 iulie. Organizatorii au anunțat că apa va fi analizată la laborator în fiecare zi de desfășurare a JO.

Ca regulă, orice concurs olimpic de triatlon începe cu proba de înot (1,5 kilometri), urmată de proba de ciclism pe șosea (40 de kilometri) și alergare pe asfalt (5 kilometri).

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.