Sporturi   •   Tenis   •   ȚIRIAC OPEN

Gael Monfils nu va veni la București: „Oboseala este extremă, fizică și mintală”

Gael Monfils ăn acțiune la Monte Carlo 2024 Foto: Guliver/GettyImages

Articol de Luminița Paul   —  miercuri, 10 aprilie 2024

Francezul Gael Monfils, 37 de ani, #40ATP, nu va mai putea fi prezent la Țiriac Open, turneul bucureștean care se dispută săptămâna viitoare. El a mărturisit că are nevoie de o pauză.

Era așteptat la București, ca unul dintre capetele de afiș, alături de Stan Wawrinka, de compatriotul lui, Richard Gaaquet, sau canadianul fost număr 10 ATP Denis Shapovalov. Gael Monfils nu va putea fi prezent însă, după cum a mărturisit chiar el.

Învins astăzi în turul secund al turneului Masters 1000 de la Monte Carlo de Daniil Medvedev, numărul 4 mondial, Monfils venea după o partidă istovitoare câștigată cu o zi înainte.

El a avut nevoie de două ore și 14 minute și de o revenire spectaculoasă pentru a-l depăși cu 6-7 (7), 6-3, 7-5 pe australianul Aleksandar Vukic.


În timpul partidei, Monfils s-a oprit de nenumărate ori pentru a-și recupera suflul, însă a tras de el și s-a impus. A săpat adânc în rezervele sale, după cum a admis pentru Eurosport Franța.

Gael Monfils: „Este dificil din punct de vedere fizic, dar și mintal”

Oboseala este extremă. Mi-am dorit să joc în Monaco, dar simt că aceasta este ultima săptămână în care voi evolua înainte să iau o pauză”, a spus el. Ceea ce înseamnă că nu va putea fi prezent la București.

„Este dificil din punct de vedere fizic, dar și mintal”, a adăugat Monfils. „Mi-a făcut bine să câștig în condiții dificile, îți dă mai multă încredere”, a punctat despre victoria cu Vukic.


Gael nu mai jucase la Monte Carlo din 2016, atunci când era învins în finală de Rafael Nadal cu 7-5, 5-7, 6-0. El are 11 prezențe în Principat, inclusiv cea de anul acesta.

La București a venit de trei ori, în 2013, 2014 și 2015, la cele două ediții mai recente atingând semifinalele, învins de Grigor Dimitrov, respectiv Guillermo Garcia-Lopez, cei care aveau să devină campioni.

În 2024, cele mai bune rezultate ale sale sunt semfinala de la Doha, turneu ATP 250, optimile de finală din concursul Masters 1000 de la Indian Wells și turul 3 de la Miami.

Rezumatul meciului Daniil Medvedev - Gael Monfils de la Monte Carlo

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.