Cosmin Olăroiu (54 de ani) a răbufnit cu privire la situația de la echipa sa, Sharjah FC, din Emiratele Arabe Unite, după egalul din campionat de pe teren propriu cu Emirates Club (3-3), a treia remiză consecutivă pentru Sharjah și al patrulea duel fără victorie din întrecerea internă a EAU.
Sharjah FC ocupă doar locul cinci în clasament, cu 29 de puncte, la mare distanță de liderul Al Wasl (48 de puncte). În plus, echipa pregătită de Cosmin Olăroiu a fost eliminată recent şi din Cupa Preşedintelui, în faza sferturilor de finală, 3-4 cu Al Ahli Dubai.
Cosmin Olăroiu, la capătul răbdărilor
În tot acest context, Olăroiu a criticat, în presa din Emirate, pretențiile mari venite dinspre direcția conducerii clubului pe care îl pregătește, raportate la valoarea lotului pe care îl are la dispoziție.
„Am făcut multe greşeli şi am primit uşor goluri. Din nefericire, acesta este nivelul actual. Am 6 jucători străini, iar mulţi dintre ei au probleme care nu le permit să revină la nivelul lor obişnuit. Sincer, m-am săturat să vorbesc despre aceste subiecte. Ar fi multe de vorbit, dar e suficient pentru acum.
Există multe probleme, inclusiv referitoare la accidentări sau suspendări. Trebuie să facem o analiză pentru a vedea şi cine poate să rămână, şi cine nu. Ambiţiile sunt mari aici, dar posibilităţile noastre nu sunt pe măsura ambiţiilor”, a declarat Cosmin Olăroiu, conform Al-Bayan.
Brazilienii Luan Pereira şi Caio Lucas, bosniacul Miralem Pjanic şi tunisianul Firas Ben Larbi sunt cei mai importanți jucători străni din lotul lui Cosmin Olăroiu de la Sharjah FC.
Gruparea Sharjah FC este cotată de site-ul de specialitate Transfermarkt la 36,15 milioane de euro, fiind considerată cea mai valoroasă echipă din Emiratele Arabe Unite.
{{text}}