International   •   Campionate   •   PORTUGALIA

Dezminte că ar pleca în vară pentru a fi managerul lui Liverpool. „Vă rog să opriți această poveste!”

Ruben Amorim a fost eliminat din Europa League în „optimi” de Atalanta / Foto: Imago

Articol de Daniel Scorpie   —  joi, 11 aprilie 2024

Ruben Amorim (39 de ani), antrenorul lui Sporting Lisabona, a reacționat, la o conferință de presă, în legătură cu transferul său în Premier League. „Nu m-am întâlnit cu cei de la Liverpool și nu am niciun acord, nu e adevărat! Sunt antrenorul lui Sporting, vreau să câștig aici și nu am discutat cu niciun club. Opriți această poveste!!

Anunțul făcut ieri de Sky Sport Germania despre succesorul lui Jurgen Klopp la Liverpool din sezonul viitor nu se confirmă, ba din contră! Antrenorul de care s-ar mai fi interesat și Bayern, și Chelsea, nu știe nimic de negocierile cu un club din Premier League, cu atât mai puțin de un acord încheiat cu conducerea „cormoranilor".

Ruben Amorim a ținut să iasă și să dezmintă zvonurile lansate de nemți și preluate de mai multe publicații din Anglia. „Opriți această poveste!", a cerut tehnicianul lui Sporting Lisabona, după cum scrie O Jogo.

„Ultima oară când mai vorbesc despre viitor!”


Cel care conduce destinele liderului din prima ligă portugheză a continuat discursul: „Nu m-am întâlnit cu cei de la Liverpool și nu există niciun acord, nu este nimic adevărat. Sunt antrenorul lui Sporting, vreau să câștig aici trofee și nu am discutat cu niciun club. E ultima oară când ies în public ca să mai vorbesc despre viitorul meu”.

Amorim, care are clauză de reziliere a angajamentului său scadent în 2026 de 29 de milioane de euro, ar fi ajuns la o înțelegere pentru un contract cu The Reds până în 2027 cu echipa de pe Anfield Road.

Ruben Amorim are cinci trofee ca antrenor

Amorim a câștigat patru trofee cu Sporting, de la venirea sa pe „Jose Alvalade", în 2020: titlul de campion (2020-2021), două Cupe ale Ligii (2020-2021, 2021-2022) și Supercupa (2021).


Cu doar un sezon înainte (2009-2010), antrenorul de 39 de ani cucerise cu Braga Cupa Ligii Portugaliei. În prezent, Sporting Lisabona este pe primul loc în campionat, cu 71 de puncte, la patru "lungimi" înaintea rivalilor de la Benfica.

Nu pot să garantez că voi rămâne la Sporting în sezonul următor. Avem timp să discutăm despre viitorul meu și vom face asta la momentul potrivit. Acum mă concentrez pe câștigarea trofeelor puse în joc și apoi vom vedea ce se va întâmpla

Ruben Amorim, antrenor Sporting

Citește și alte știri de fotbal internațional:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.