Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO - POLI IAȘI 1-0

Dinamo s-a salvat cu Bani și urcă pe loc de baraj » „Câinii” au dat lovitura abia în prelungiri în fața ieșenilor lăsați în 10 oameni de Hațegan din minutul 20

Articol de Andrei Crăiţoiu, Ionuţ Iordache, Andrei Petrescu, Adrian Duţă, Andrei Furnigă (video)   —  duminică, 14 aprilie 2024

Dinamo a câștigat cu Poli Iași, scor 1-0, în etapa #4 din play-out-ul Superligii. „Câinii” au jucat din minutul 20 cu om în plus, au marcat în prelungiri și au scăpat de ultimul loc, pe care îl ocupau înaintea partidei.

Cronică de Andrei Crăițoiu » De toți banii! Dar „câinii” se mint singuri

O mie de copii au început show-ul din tribună cu "Libertate pentru suporteri!". Plus un cor de fluierături la adresa ieșenilor. Dinamo a pornit duelul pentru supraviețuire de pe ultimul loc! Sub FCU Craiova și Botoșani.


Bara i-a salvat pe cei de la Dinamo de la un gol rapid

Cu un Kopic îmbrăcat la patru ace, jucătorii săi erau obligați să joace pentru suporteri, culori și salvarea miraculoasă. În fața unui Iași la fel de disperat și speriat că la anul meciurile ar putea începe la 11:00. Aflat și el pe o poziție în clasamentul play-out-ului care nu-i dă deloc liniște.

După fluierul de start al lui Hațegan, ieșenii lui Tony au vrut să arate că sunt mai determinați să plece în Moldova cu toate cele trei puncte. Bettaieb a luat o fază pe cont propriu de la mijlocul terenului, l-a lăsat pe De Moura spectator la centrarea în careu, acolo de unde Sergiu Buș, din plonjon, a pus capul. Doar bara l-a salvat pe Golubovic (2).

+46 Foto
Dinamo - Poli Iași/ foto: Ionuț Iordache (GSP)

Ocaziile dinamoviștilor și "roșu" pentru Bouhenna

Călcâiul lui Gregorio și pasa lui Hamawoo pentru Politic se puteau transforma în gol dacă vârful dinamovist prindea poarta (11). Abdallah a combinat excelent cu același Politic, dar Lung a intervenit (15). Bouhenna a văzut "roșu" și-a fost trimis la vestiare, după un fault din poziție de ultim apărător asupra lui Gnahore. Șutul lui Gregorio nu s-a dus în poartă, ci doar în peluza goală (22).

Liniștea s-a lăsat peste "Arc" după ce Homawoo l-a lovit pe Luca Mihai. Prăbușit la pământ, medicii au intervenit rapid, i-au pus o mască cu oxigen și l-au transportat la spital. Agresorul a văzut doar "galben". Merita "roșu"? Repriza a treia, după meci.

Înapoi la fotbal. De consemnat șutul din șase metri al lui Pavicic (45+3) și-a venit pauza după opt minute de prelungiri.

+31 Foto
Luca Mihai, accidentat grav în Dinamo - Poli Iași

Ratările nu se pun în clasament, din păcate

Partea secundă s-a reluat sub o tensiune și o presiune suplimentară. De această dată cu Dinamo la conducerea jocului. Formație ce-a atacat mai mult și-a încercat să ajungă la poarta lui Silviu Lung. Intrările la limită, fragmentările și ruperile de ritm n-au adus nimic bun jocului. Doar nervi și tensiune. Stări inutile pentru două echipe care-s cu apa la gât și la un pas de înec.

Cristi Costin (49) a tras periculos din marginea careului, dar mult prea slab pentru debloca tabela. Politic (58) a încercat colțul lung, dar șutul s-a dus milimetric pe lângă poartă. Iar Bettaieb (60) s-a făcut de râs față-n față cu Golubovic.

Amzăr (61) n-a reușit să-l învingă nici el pe Lung jr, dar a făcut-o Gnahore (66) aflat un metru în ofsaid, lucru care nu l-a putut păcăli pe asistentul Mihai Marica. Gol anulat!

Minunea Bani, dar mai e mult până departe

Dinamo n-a arătat că are un joc care să-i dea speranțe. Dar a marcat golul victoriei în 90+3. După ce Bani a băgat-o în ațe. O victorie nu înseamnă automat salvare, dar mai prelungește agonia.

Urmează două deplasări infernale cu codașele play-out-ului, FCU Craiova și FC Botoșani. Apoi începe cu adevărat infernul. FC Voluntari pusă pe picioare de Florin Pîrvu, U Cluj cu gând de baraj european și finalul, acasă, cu UTA unui alt dinamovist, Mircea Rednic.

Copiii s-au întors la scandat. "Ne dorim această victorie!". Le-a ieșit pe final, când nimeni nu mai spera. Dinamo e peste Poli Iași, Botoșani și FCU Craiova. Cum arată viitorul "câinilor"? Nimeni nu știe. Sau se știe, dar le place să se mintă singuri. Mai e mult până departe!

Clasamentul din play-out

Notele GSP după Dinamo - Poli Iași 1-0

Dinamo: Adnan Golubovic 6 - Răzvan Patriche 6, Darko Velkovski 6 (82 Bani), Josue Homawoo 5 (46 Cristian Costin 5) - Gabriel de Moura 5, Domagoj Pavicic 5, Eddy Gnahore 4, Costin Amzăr 6 (61 Antonio Bordușanu 5) - Hakim Abdallah 4 (72 Georgi Milanov 5), Goncalo Gregorio 5, Dennis Politic 5 (61 Astrit Selmani 4).

Antrenor: Zeljko Kopic - 6.

Poli Iaşi: Silviu Lung 5 - Todor Todoroski 5, Nicolas Samayoa 5 (63 Cătălin Itu 5), Rachid Bouhenna 3, Rareş Ispas 4 - Mihai Bordeianu 5 (65 Carlos Jatoba 5), Julian Marchioni 5 - Luca Mihai 4 (36 Andrei Gheorghiţă 5), Alin Roman 5 (24 Florin Ilie 5), Adel Bettaieb 6 - Sergiu Buş 5 (64 Allanzinho Oliveira 5 ).

Antrenor: Tony da Silva - 6.

Arbitru: Ovidiu Hațegan (Arad) - 5. Asistenți: Sebastian Gheorghe (Suceava) - 7, Mihai Marica (Bistrița) - 7

FINAL. Dinamo - Poli Iași 1-0

  • Click AICI pentru statistici
  • A marcat: Bani 90+2
  • 1215 de spectatori asistă la meci
  • Sergiu Buș a nimerit bara în minutul 1, cu o lovitură de cap
  • Rachid Bouhenna a primit cartonașul roșu în minutul 20, pentru un fault din postură de ultim apărător la Gnahore. Ovidiu Hațegan nu a stat la discuții și l-a eliminat imediat pe Bouhenna
  • Homawoo l-a lovit cu capul în ceafă pe Luca Mihai, iar acest a căzut la pământ. A intervenit imediat ambulanța și medicii i-au acordat prim ajutor lui Mihai. Aceștia i-au pus jucătorului de la Iași guler cervical și mască cu oxigen
+31 Foto
Luca Mihai, accidentat grav în Dinamo - Poli Iași
+46 Foto
Dinamo - Poli Iași/ foto: Ionuț Iordache (GSP)

Dinamo - Poli Iași, echipe de start

Dinamo: Golubovic - Patriche, Velkovski, Homawoo - De Moura, Pavici, Gnahore, Amzăr - Abdallah, Goncalo, Politic

Rezerve: Răilean, Costin, Ie, Grigore, Bordușanu, Iglesias, Roșu, D. Irimia, Milanov, Neagu, Bani, Selmani

Antrenor Zeljko Kopic

Poli Iași: Lung - Samayoa, Bouhenna, Garobbio - Todoroski, Roman, Bordeianu, Mihai, Ispas - Bettaieb, Buș

Rezerve: Ailenei, Martac, Katanec, Fl. Ilie, Itu, Jatoba, Ștefanovici, Gheorghiță, Harrison, Saghiri, Allanzinho, Kabran

Antrenor Tony da Silva

Stadion „Arcul de Triumf”

Arbitru: Ovidiu Hațegan (Arad). Asistenți: Sebastian Gheorghe (Suceava), Marius Marica (Bistrița)

Arbitru VAR: Nicușor Flueran (Craiova). Arbitru AVAR: Vladimir Urzică (Piatra Neamț)

UPDATE » Șeful PCH Junior dă lovitura de start

Eduard, un copil de 14 ani care a preluat șefia PCH Junior, a dat lovitura de start. El a primit un tricoul special înainte de meci, cu numele lui.

UPDATE VIDEO 18:00 » PCH Junior face spectacol pe „Arcul de Triumf”

Copiii care au venit să o susțină pe Dinamo formează peluza PCH Junior, bat în tobe și strigă în portavoce, în încercarea de a-i încuraja pe elevii lui Kopic.

+10 Foto
PCH Junior, la Dinamo - Poli Iași

UPDATE 17:50 » Tot mai mulți copii au ajuns pe stadion

+51 Foto
Imagini înainte de Dinamo - Poli Iași

UPDATE 17:35 » Program special de meci pregătit de Dinamo

FOTO: Ionuț Iordache (GSP)

Cei de la Dinamo au pregătit un program special de meci, cu un poster cu echipa din sezonul 1989-1990.

UPDATE 17:10 » Kopic, autografe pentru copii

+51 Foto
Imagini înainte de Dinamo - Poli Iași

Copiii care au venit să o susțină pe Dinamo au avut parte de o surpriză. Cei aflați în primele rânduri pe „Arcul de Triumf” au primit autografe de la antrenorul Zeljko Kopic.

UPDATE 16:40 » Primele imagini de la „Arcul de Triumf”

Au sosit cele doua autocare la „Arcul de Triumf”. Primii care au venit au fost ieșenii, urmați, la un minut, de Dinamo. „Câinii” au fost nevoiți să aștepte să coboare toți ieșenii pentru a putea parca autocarul și a coborî. Elevii lui Kopic au fost așteptați de câțiva copii. care îi încurajau. La meciul de azi, doar copiii pot asista, ca urmare a suspendării primite de Dinamo.

+51 Foto
Imagini înainte de Dinamo - Poli Iași

Citește și alte știri:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.