Dani Coman și-a dat demisia din funcția de președinte al lui Hermannstadt. Iar până la vară nu va mai prelua nicio funcție la niciun club. Însă se pare că acesta a ajuns la un acord cu FC Argeș, dar nu a semnat absolut nimic.
UTA Arad și Hermannstadt deschid etapa cu numărul 4 din play-out-ul Superligii, iar gruparea din Sibiu a rămas fără președinte chiar înaintea meciului.
Dani Coman i-a anunțat pe oficialii clubului că va renunța la funcție și și-a înaintat demisia. Actele urmând să fie semnate și parafate săptămâna viitoare, atunci când echipa va reveni la Sibiu.
Motivele rupturii dintre Dani Coman și Hermannstadt
Tensiunile la Sibiu sunt de mai multă vreme, echipa nu trece prin cea mai bună perioadă din punct de vedere financiar, clubul fiind în insolvență și fără drept de participare în cupele europene.
Chiar dacă l-au vândut pe Baba Alhassan la FCSB pentru 600.000 de euro și-au mai obținut un împrumut de 400.000 de euro pe care l-au garantat cu drepturile TV din sezonul viitor, situația nu s-a liniștit deloc la Sibiu.
Nu doar aceste probleme l-au determinat pe Dani Coman să renunțe la funcția de președinte, post pe care-l ocupa din iunie 2021, după despărțirea de Astra Giurgiu.
Surse din cadrul echipei au dezvăluit că „Dani Coman era de dimineață până seara la birou, la antrenamente, alături de echipă. Unul dintre cei mai implicați oameni pe care îi aveam în club”.
„Dar a cedat pentru că nu mai putea. Au fost multe probleme în ultima perioadă, în special din punct de vedere financiar. Plus că au început să existe gândiri diferite, iar atunci s-a rupt firul”, au mai precizat oamenii din interior.
Dani Coman vrea să stea alături de familie
În aceste momente, Dani Coman se află la Arad, alături de echipă. Și a transmis apropiaților: „Nu mai vreau să aud de fotbal pentru următoarele luni! M-am săturat! Vreau să mă duc acasă să stau alături de familie”.
Familia a avut un cuvânt important de spus
Pe lângă „multe lucruri care nu aveau ce să caute într-un club profesionist de fotbal”, după cum spun sursele GSP.RO, decizia lui Dani Coman a fost determinată și de faptul că fata acestuia, Karina, urmează să dea un examen important la școală în această vară.
„Vrea să stea lângă soție și fetiță. Are un examen important și vrea să fie alături de ea, să-i ofere sprijin și suportul de care are nevoie”, au mai dezvăluit surse din club.
Dani Coman: „Am demisionat și voi vedea ce voi face”
Contactat de Gazeta Sporturilor, Dănuț Coman a confirmat că va pleca de la echipă după meciul de la Arad, dar nu a vrut să facă niciun fel de comentariu despre motivele plecării.
„Vă rog să mă înțelegeți. Avem un meci important și cred că e mai bine să vorbim după meci. Am demisionat și voi vedea ce voi face. Nu am semnat cu nimeni din moment ce n-am reziliat aici”, a declarat Dani Coman pentru GSP.RO.
{{text}}