Liga 1

Când anunță Mircea Lucescu dacă revine în antrenorat + situație disperată la Dinamo: „Salvarea de la retrogradare ar fi o performanță”

Mircea Lucescu, despre situația de la Dinamo

Articol de Andrei Petrescu, Andrei Furnigă (video), Romeo Ene  —  Friday, 12 April 2024

Mircea Lucescu (78 de ani) s-a întors în România. A asistat joi seară la meciul dintre Club Brugge și PAOK, echipa antrenată de fiul său, Răzvan, din turul „sferturilor” Conference League. Tehnicianul a oferit câteva declarații pe aeroport, la sosirea în țară.

Fostul antrenor al lui Dinamo Kiev a anunțat faptul că va lua o decizie în legătură cu cariera sa la finalul lunii mai. El a primit mai multe oferte în ultima perioadă, însă a decis să nu preia nicio echipă până la finalul sezonului. Lucescu a comentat și situația de la Dinamo, din ce în ce mai grea din cauza eșecului cu Oțelul Galați.

VIDEO. Mircea Lucescu, despre momentul prin care trece Dinamo: „Jucătorii să simtă presiunea meciului cu Poli Iași”

>

Întrebat despre Dinamo, Mircea Lucescu a explicat faptul că trupa lui Zeljko Kopic trebuie să câștige meciul cu Poli Iași și să resimtă presiunea. În cazul unui eșec, dinamoviștii vor avea șanse din ce în ce mai mici la salvarea directă și se vor concentra pe ocuparea unui loc de baraj.

„Eu n-am cum să-i sprijin. Eu pot doar să vin să mă uit la meci, în rest ei trebuie să fie cei care să simtă presiunea acestui joc și necesitatea de a câștiga pentru că sunt, totuși, jucători veniți din campionate diferite, străini, țin și ei la prestigiul lor, la imaginea lor, au nevoie de o performanță, iar performanța în momentul de față pentru Dinamo este cea de a se salva de la retrogradare.

Decizie pe care o iau o iau la sfârșitul lunii mai (n.r. dacă revine în antrenorat), până atunci în niciun caz, încerc să învăț să fiu suporter sau să fiu amator de fotbal, de acolo din tribună, nu de la marginea terenului.

E cu totul altceva, să vezi meciul de la nivelul solului, să vezi de sus schimbă complet perspectiva, analiza jocului, supărările care apar acolo, de altă manieră sau bucuriile.

N-am învățat încă să sar de bucurie la vreun gol pentru că atâția ani am stat pe marginea terenului și trebuia să fiu echilibrat și la victorie și înfrângere, nu puteai să te exprimi”, a explicat Mircea Lucescu, pe aeroport.

Citește și alte știri:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.