Patronul FCSB, Gigi Becali, a anunțat că i-a mărit contractul lui Joyskim Dawa și va face același lucru în cazul lui Mihai Lixandru.
- Meciul CFR Cluj - FCSB este programat duminică, de la 21:00. Va fi liveTEXT pe GSP.RO și în direct la Prima Sport 1, Orange Sport 1 și Digi Sport 1
Vești bune pentru doi dintre jucătorii lui FCSB înaintea derby-ului cu CFR Cluj, din Gruia. Foarte mulțumit de randamentul echipei, lider în Superliga, cu 10 puncte avans, patronul Gigi Becali a decis să le mărească salariile lui Joyskim Dawa și Mihai Lixandru. Iar sumele sunt generoase!
Gigi Becali: „Chemați-l pe Lixandru să-i mărim”
„Lui Dawa i-am mărit contractul, da, avea 12.000 şi acum parcă are 15.000, nu mai ţin minte. Lixandru avea 6000 de euro şi eu i-am făcut 10.000 acum şase luni, şi acum am zis, după meciurile astea: «Chemaţi-l pe Lixandru să-i mărim, 12000-15000 de euro».
Păi, bă, dacă sunt jucători de bază, dă-mi şi mie aproape cât jucătorilor de bază”, a spus Gigi Becali, la Prima Sport.
Joyskim Dawa și Mihai Lixandru, printre cei mai buni în acest sezon
Dawa a fost titular în 26 de meciuri din această ediţie a Ligii 1 şi a marcat 3 goluri. Iar cota lui de piaţă a ajuns, luna trecută, la 1.1 milioane de euro pe transfermarkt.de.
Mihai Lixandru, la rându-i, a îmbrăcat tricoul roş-albastru în 27 de partide, iar în 19 a jucat din primul minut. Este cotat la 700.000 de euro pe transfermarkt.de şi mai are contract cu FCSB până în vara anului 2025.
Gigi Becali despre Florinel Coman: „Nu am acceptul să vă spun unde, ce și cum”
Altfel, Becali a admis că în vară îl va pierde pe golgheterul Florinel Coman. „Eu nu vă pot spune acum pentru că nu am acordul ca să vă spun că el va pleca. Nu am acceptul să vă spun unde, ce și cum. Nu vă pot spune. Așa, ce știu că el a negociat deja, dar nu vrea să spună.
Și oamenii care vor să vină, dar am spus că nu are rost să vină acum, să terminăm, să fim campioni și apoi. Domne, nu vă pot spune”, a declarat Gigi Becali, pentru ProSport.
Potrivit fostului atacant Robert Niță, afirmație făcută la Prima Sport, viitoarea echipă a lui Florinel Coman va fi Al Duhail, în Qatar. Despre posibila destinație a vorbit și jurnalistul Decebal Rădulescu, pe 30 martie, la „Fotbal Club”, de la Digi Sport.
{{text}}