Liga 1

Charalambous anunță 4 absențe la FCSB pentru meciul cu CFR Cluj

Elias Charalambous, antrenorul FCSB

Articol de Daniel Grigore, Andrei Petrescu, Andrei Furnigă (video)  —  sâmbătă, 13 aprilie 2024

Elias Charalambous (43 de ani), antrenorul principal de la FCSB, a prefațat meciul cu CFR Cluj de duminică seara, ora 21:00, dezvăluind cele 4 absențe din tabăra roș-albastră.

Victorioasă în primele 3 partide din play-off, FCSB are parte de o deplasare complicată în runda a patra, în Gruia, pe terenul CFR-ului, echipă vitalizată de succesul cu Rapid din etapa precedentă, 4-1.

„Știm că ne așteaptă un meci dificil, contra unei echipe care în ultima etapă a învins în deplasare un adversar tare. Știm că va fi greu. În startul acestui play-off am demonstrat că traversăm un moment bun, băieții se descurcă bine, dar mâine va fi un meci nou, trebuie să jucăm la cel mai bun nivel pentru a obține cele 3 puncte.

Trebuie să fim foarte atenți mai ales în acest punct al sezonului. Vom continua să facem ceea ce am făcut de la începutul campionatului, să ne concentrăm 100% doar pe următorul meci. Vrem să menținem atmosfera bună din cadrul echipei, doar la asta ne gândim.

Jucătorii sunt foarte serioși și concentrați la toate antrenamentele, iar asta ne face pe noi, antrenorii, fericiți. Nu se comportă diferit, totul este la fel și trebuie să menținem această mentalitate câștigătoare”, a spus Elias Charalambous, antrenorul FCSB, despre duelul de duminică seara.

>

Elias Charalambous anunță cei 4 accidentați înainte de CFR Cluj - FCSB

Cipriotul nu se va putea baza pe 4 oameni, toți scoși din ecuație de problemele medicale cu care se confruntă. Dintre aceștia, titular cert înainte de accidentare era doar Alexandru Băluță.

Băluță nu va juca mâine, nu este la 100%. La fel Ovidiu Popescu, Panțîru și Luis Phelipe, ei nu vor juca”, a transmis Charalambous.

Referitor la schimbările de pe banca tehnică a CFR-ului, echipa fiind condusă interimar de Ovidiu Hoban și Francisc Dican, Charalambous a spus:

„Nu știu cine conduce la CFR Cluj, dar cu siguranță au un antrenor. Când au învins-o pe Rapid, au avut pe cineva, un antrenor. Uneori nu suntem corecți față de oamenii de acolo. Trebuie să fim, pentru că acel rezultat nu se datorează numai jucătorilor.

Au schimbat unele lucruri la stilul de joc, i-am analizat, știm ce fac, dar cel mai important este ce vom face noi. Am văzut cu Rapid ideile pe care le are noul lor antrenor. Sigur, a fost doar un meci, există dubii, dar avem o idee”.

CFR are jucători buni, mai ales în față, rapizi, buni 1 la 1, dar cred că și noi avem jucători buni, care pot face diferența.

- Elias Charalambous, antrenor principal FCSB

Înaintea meciului direct, FCSB și CFR Cluj sunt despărțite de 10 puncte. În sezonul regulat, FCSB a câștigat în tur, 1-0. La retur, în Gruia, a fost 1-1, goluri Tachtsidis, respectiv Darius Olaru.

Citește mai multe știri despre FCSB:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.