Real Madrid a învins-o pe Mallorca, scor 1-0, în runda cu numărul #31 din La Liga.
Contrar cursului jocului, cei de la Mallorca au avut primza ocazie a meciului. Antonio Raillo a încercat să marcheze cu capul în urma unei lovituri de la colțul terenului, dar Lunin și-a salvat echipa.
GALERIE FOTO. Real Madrid o învinge pe Mallorca și mai face un pas spre titlul de campioană
Madrilenii au răspuns prin Bellingham, care a „izbit” transversala cu un șut din marginea careului. După o primă repriză săracă în ocazii, deschiderea de scor a venit chiar în debutul părții secunde. Mingea a ajuns la Aurelien Tchouameni, care a trimis o „torpilă” de la aproximativ 30 de metri. S-a dus direct în vinclul colțului lung, o execuție superbă!
Apoi, în minutul 67, Vinicius a reușit o incursiune frumoasă și a trimis mingea în fața porții, dar niciun coechipier nu a fost acolo pentru a relua.
Cinci minute mai târziu, același Vinicius a intrat în careu din zona centrală, a driblat doi adversari și i-a pasat lui Valverde. Uruguayanul a trecut de portar cu un dribling de finețe, dar șutul acestuia a fost scos de pe linia porții de un adversar.
La faza următoare, Darder l-a „întins” pe Lunin cu o „bombă” trimisă din afara careului. Cu această victorie, Real Madrid mai face un pas spre titlul de campioană.
„Galacticii” sunt lideri în La Liga, cu 78 de puncte, la 11 distanță de Barcelona, care are un meci mai puțin jucat. De cealaltă parte, Mallorca ocupă locul 15, cu 31 de puncte.
FINAL. Mallorca - Real Madrid 0-1
- Click aici pentru statistici
- Titulari amândoi în meciul cu Manchester City, Rodrygo și Vinicius au început acest meci pe banca de rezerve. Cel mai probabil, Carlo Ancelotti a decis să îi menajeze pe brazilieni pentru returul de pe Etihad, care este programat miercuri, 17 aprilie. Locul lor a fost luat de Brahim Diaz și Joselu.
- A marcat: Tchouameni '48
Mallorca - Real Madrid, echipele probabile
Mallorca (5-4-1): Rajkovic - Maffeo, G. Gonzalez, Raillo, Nastasic, Lato - A. Sanchez, Morlanse, Samu Costa, D. Rodriguez - Muriqi
Rezerve: Cuellar, Greif, Copete, J. Costa, Darder, Larin, Llabres, Mascarell, Prats, Radonjic, Valjent, N. Vidal
Antrenor: Javier Aguirre
Real Madrid (4-3-3): Lunin - Vazquez, Nacho, Rudiger, Mendy - F. Valverde, Tchouameni, Modric - B. Diaz, Joselu, Bellingham
Rezerve: Kepa, de Luis, Camavinga, Carvajal, Ceballos, F. Garcia, Guler, Kroos, Militao, Rodrygo, Vinicius
Antrenor: Carlo Ancelotti
{{text}}