Sporturi   •   Tenis   •   TENIS

Rafael Nadal revine în circuit, la turneul de la Barcelona! » Spaniolul a început deja antrenamentele

Articol de Carmen Dumitru   —  sâmbătă, 13 aprilie 2024

Rafael Nadal, care nu a mai concurat de la Brisbane, din ianuarie, a fost inclus pe tabloul turneului ATP 500 de la Barcelona, unde îl va înfrunta în primul tur pe italianul Flavio Cobolli, locul 63 ATP.

Prezent la Barcelona încă de miercuri şi la tragerea la sorţi care a avut loc sâmbătă, spaniolul în vârstă de 37 de ani, coborât acum pe locul 646 mondial, a câştigat de 12 ori turneul de la Barcelona, ultima dată în 2021.

Nadal, care a ajuns până în sferturile de finală la Brisbane în ianuarie, s-a retras apoi de la Melbourne din cauza unei accidentări la coapsa stângă. Apoi, el s-a retras de la Doha, Indian Wells şi Monte Carlo, invocând de fiecare dată acelaşi motiv: „Corpul meu nu mă lasă”.


Rafael Nadal: „Nu aveţi idee cât de greu îmi este”

Rafael Nadal a anunţat pe rețelele de socializare problemele cu care s-a confruntat în ultima perioadă. „Acestea sunt momente foarte dificile pentru mine din punct de vedere sportiv”, susținea sportivul.

Şi chiar dacă muncesc din greu şi fac un efort maxim în fiecare zi, cu toată dorinţa de a juca şi de a concura din nou la turnee care au fost foarte importante pentru mine, adevărul este că nu pot juca acum. Nu aveţi idee cât de greu îmi este să nu pot juca la aceste evenimente.

Rafael Nadal, jucător de tenis


Alcaraz visează să joace la dublu în echipă cu Nadal la Jocurile Olimpice

Carlos Alcaraz speră în continuare să facă echipă de dublu cu el la Jocurile Olimpice de la Paris, din această vară, cu Rafael Nadal.

„Sper să joc la dublu la JO de la Paris cu Rafa, ar fi un vis, ar fi senzaţional. Însă mai sunt patru luni şi se poate întâmpla orice”, a spus Alcaraz, citat de news.ro.

JO de la Paris vor avea loc în perioada 26 iulie – 11 august.

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.