International   •   Stranieri   •   TOTTENHAM

Îl vor pe Radu Drăgușin titular cu Arsenal! Reacția managerului Ange Postecoglou

Radu Drăgușin nu a jucat decât de două ori titular la Tottenham în aproape trei luni / Foto: Imago

Articol de Aurelian Botezatu   —  duminică, 14 aprilie 2024

Micky van de Ven, concurentul pe post al lui Radu Drăgușin, a făcut un mexi extrem de modest sâmbătă, cu Newcastle United, iar presa engleză îi sugerezează managerului Ange Postecoglou înlocuirea olandezului cu fundașul român.

Radu Drăgușin a privit de pe bancă dezastrul lui Tottenham la Newcastle (0-4). Însă ambii fundașii centrali ai echipei sale, Micky van de Ven și Cristian Romero au prins o zi slabă.

Van de Ven, concurentul său pe post, una chiar oribilă, după ce a fost driblat de marcatorii Isak și Gordon, la primele două reușite ale amfitrionilor, și l-a pierdut din marcaj pe Isak, la golul al treilea. Presa engleză a criticat evoluția acestuia și sunt voci care consideră că „tricolorul” ar trebui să-i ia locul.

Tottenham Hotspur News cere titularizarea lui Radu Drăgușin cu Arsenal


„Van de Ven a câștigat doar 25% dintre duelurile de la sol și, în ciuda faptului că a reușit un dribling din postura de ultim apărător, a fost driblat de două ori, în urma ambelor faze Newcastle marcând. Respingerile și intervențiile lui Van de Ven au fost umbrite de erorile costisititoare pe care le-a avut în fața lui Isak și Gordon.

Pentru Spurs urmează derby-ul cu Arsenal, iar Tottenham nu își permite să continue în aceeași manieră. Postecoglou ar fi înțelept dacă l-ar scoate pe Van de Ven din lumina reflectoarelor și i-ar oferi lui Radu Drăgușin oportunitatea de a juca împotriva lui Arsenal", a comentat Tottenham Hotspur News.

Managerul Ange Postecoglou susține că vina pentru eșecul de la Newcastle este colectivă

Postecoglou, în schimb, nu vrea să pună eșecul de la Newcastle doar pe seama erorilor comise de Van de Ven. „Cred că vina e colectivă, nu doar a unui singur jucător. Este vorba despre noi, ca și colectiv. Meciul a trecut pe lângă noi și, așa cum am mai spus, am plătit un preț pentru asta”, a comentat managerul lui Tottenham.


Radu Drăgușin ar putea fi o soluție runda viitoare, cu Arsenal, nu doar în centrul defensivei. În meciul contra „coțofenelor”, Postecoglou l-a pierdut pe fundașul dreapta Pedro Porro, care a ieșit accidentat (49), iar „tricolorul” poate juca și pe acel flanc al apărării.

VIDEO. Răspunsul lui Radu Drăgușin când a fost pus să aleagă între Islanda și Ucraina ca adversar după baraj: „Eu vreau să ies din grupe”

Ați mai putea citi:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.