Fotbal   •   Liga 4   •   ACS FC DINAMO

Dănuț Lupu a revenit în fotbal! S-a angajat la Dinamo-Badea și anunță: „Pot s-o duc în Superligă”

Articol de Sergiu Alexandru   —  duminică, 14 aprilie 2024

Eliberat recent din închisoare, Dănuț Lupu lucrează acum la ACS FC Dinamo, echipa din Liga a 4-a, echipa lui Nicolae Badea.

Fostul mijlocaș a dezvăluit că Nicolae Badea a insistat ca el să lucreze la echipa alb-roșie și dezvăluie că vrea ca formația să promoveze. În acest moment, ACS FC Dinamo e pe locul 3 în Liga 4 București, cu 51 de puncte în 22 de etape.

Dănuț Lupu vrea s-o promoveze pe ACS FC Dinamo

+12 Foto
Dănuț Lupu, foto: captură Fanatik

„Eu de când l-am cunoscut am avut o relatie extraordiară. Puțină lume știe. Eu cu domnul Badea am vorbit mereu. Și cât am fost la CS Dinamo (n.r- echipa din Liga 3, care ține de MAI), m-a ajutat enorm de mult. Și îi mulțumesc mult că m-a ajutat.

Nu a stat o secundă să se gândească. Aveam nevoie de o promisiune de angajare, așa se face. La prima întâlnire cu domnul Badea i-am zis că nu are nicio obligație față de mine să mă angajeze. Și el mi-a zis că are nevoie de mine, vrea să fac o echipă competitivă. Vrea să promoveze anul ăsta. Are șanse.

După discuția pe care am avut-o cu domnul președinte, știu că vrea să facem o echipă care vrea să promoveze. Și la anul să fac o echipă de Liga 2. De ce să nu poate promova și în Liga 1? Dacă domnul Badea își dorește tot ce pot să îi ajut să ajungă în prima ligă. Dar e o problemă aici și am discutat-o cu domnul Badea. Ar trebui să fie un singur Dinamo, nu trei”, a spus Dănuț Lupu la Fanatik.

Dănuț Lupu nu a fost vizitat de nimeni de la Dinamo în pușcărie » Ajutor din partea lui Gigi Becali


Lupu, care era la CS Dinamo în momentul în care a fost condamnat, s-a declarat dezamăgit de faptul că nimeni de la Dinamo nu l-a vizitat sau sunat în închisoare, spre deosebire de Gigi Becali, „rivalul” de la FCSB.

„Acest lucru trebuia să-l ofere alții. De la Dinamo nu m-a căutat nimeni. Îmi doresc ca echipa asta să promoveze în Liga 2, eu am creat-o, eu am înființat-o (n.r. CS Dinamo). Mă așteptam să vină măcar unul să mă vadă, puteau să trimită și femeia de serviciu, n-am primit niciun telefon. În schimb, am fost vizitat de Mircea Lucescu, Ioan Andone, Dragnea. Primele 4 zile n-am dormit deloc, dar m-am adaptat.

Lucescu glumea cu mine și mi-a zis: «Câte ai făcut la viața ta...ai ajuns la pușcărie pentru un carnet». 24 am stat în cameră”, a dezvăluit Lupu, pentru sursa citată.

VIDEO. Dănuț Lupu a fost eliberat din închisoare » Fostul internațional s-a certat cu presa la ieșirea din penitenciarul Rahova: „Mă hărțuiești!”

Citește și

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.