Liga 1

Pițurcă dezvăluie: „Lucescu a vrut să antreneze Steaua” + Iese la atac: „Noi n-am fost ajutați de absolut nimeni. Dinamo avea puterea”

Articol de David Marinescu  —  duminică, 14 aprilie 2024

Victor Pițurcă a vorbit despre rivalitatea dintre Steaua și Dinamo de dinainte de Revoluție și dezvăluie cum Mircea Lucescu voia să antreneze echipa rivală.

Fostul atacant al Stelei respinge ideea că Valentin Ceaușescu, fiul lui Nicolae Ceaușescu, o ajuta pe Steaua. Și susține că Mircea Lucescu a vrut să antreneze Steaua înainte de a ajunge la Dinamo.

Victor Pițurcă: „Mircea Lucescu voia să antreneze Steaua”

„Domnul Lucescu voia să fie antrenor la Steaua, iar domnul Valentin i-a spus «Mircea, nu poţi fi antrenor la Steaua pentru că eşti dinamovist. Rezolv să mergi antrenor la Dinamo, dar ce te rog e să fie corectitudine, să se joace frumos. Astea sunt nişte secrete.

Nu cred că performanţele Stelei erau mai mari cu Mircea Lucescu. Nu mai era lotul care a fost. Probabil îşi aducea jucătorii lui de la Hunedoara, cum a făcut la Dinamo. Avea încredere în numiţi jucători, ceea ce e normal. El a mers pe jucătorii cu care a avut succes și a făcut o echipă foarte bună la Dinamo.

De ce n-a ajutat-o sistemul înainte de a forma această echipă? cinci ani am cam dominat Europa. Valentin Ceauşescu a fost cel care a ajutat Steaua? Nu, nu cred. De ce echipa Steaua n-a fost ajutată înainte? Ţin minte că Steaua termina doar pe locul al patrulea sau al cincilea, deși avea jucători buni. Adevărul e că Steaua n-a fost ajutată de absolut nimeni. Singurii care făceau tot ce se întâmpla erau cei de la Dinamo. De ce făcea Dinamo? Avea putere. Valentin nu avea nicio putere, că el n-ar fi vorbit niciodată aşa ceva. Valentin era de o corectitudine... Era un om model pentru mine.

Poate se supără dinamoviştii, poate se supără domnul Lucescu, dar eu spun realitatea. Și ştim cum s-au câştigat, Ghetele de Aur, ştim când se făcea 4-4. Să întrebaţi orice preşedinte şi vă spune adevărul, că Steaua niciodată n-a făcut lucrurile astea", a spus Victor Pițurcă la OrangeSport.

VIDEO. Mircea Lucescu, declarații despre o posibilă instalare a lui Chivu în Superligă: I-am spus că e de ajuns ce a făcut la tineret”

>

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.