Florinel Coman, autorul unui gol de colecție duminică seara, în triumful reușit de FCSB pe terenul lui CFR Cluj (1-0), e extrem de aproape să cucerească primul titlu alături de roș-albaștri, ipostază despre care a vorbit la finalul meciului din Gruia.
Determinant în sezonul în care FCSB e pe cale să pună punct agoniei de nouă ani fără titlu, Florinel Coman a vorbit despre valul uriaș de simpatie de care roș-albaștrii se bucură în ultima vreme. În Gruia, inclusiv localnicii au scandat lozinci pro-FCSB, o unitate de măsură elocventă pentru momentul favorabil pe care-l traversează astăzi clubul.
„Simți că se naște o nouă generație de suporteri FCSB?”, l-a întrebat reporterul GSP pe Coman, în contextul în care FCSB lasă impresia în 2024 că se apropie din nou de gradul de popularitate pe care-l avea în sezoanele dominante din urmă cu un deceniu.
Florinel Coman: „Sunt fericit când văd copiii venind pe stadioane să se uite la noi”
„Am ajuns mai aproape de titlu, asta ne-am propus când am venit la Cluj. Avem un parcus fără greșeală în play-off, ne bucurăm după fiecare meci, trăim momentul.
Da, se naște o nouă generație de suporteri FCSB! Sunt foarte fericit când văd atât de mulți copii care vin pe stadioane, nu stau în fața televizorului sau a gadgetului, vin să se uite la noi. Sperăm să-i îndemnăm să se apuce de fotbal, pentru că acest sport este unul care te face să te simți fabulos.
Ne-am simțit foarte bine când suporterii strigau «Campionii, Campionii». Și data trecută când am fost aici, jumătate din stadion a fost cu noi, așa că le mulțumim. Sperăm să o ținem tot așa”, a afirmat Coman, la zona mixtă.
M-am concentrat la lovitura liberă, a fost o poziție perfectă pentru piciorul meu, mă bucur că am reușit să înscriu. În prelungiri au fost niște prostii, toți sunt bombardieri pe teren...
- Florinel Coman
Tribunele din Gruia au aprins blitz-urile și au sărbătorit alături de Peluza Nord
Suporterii celor de la FCSB au început deja să sărbătorească primul titlu după o pauză de 9 ani.
La capătul meciului, a fost bucurie de nedescris în sectorul suporteilor FCSB, după victoria care a adus titlul cu un pas mai aproape. Galeria a cântat minute în șir alături de favoriți, scandând numele fiecărui jucător în parte.
În Gruia, în minutele din final, foarte mulți suporteri aflați la tribuna a doua a stadionului au aprins și ei blitz-urile și au scandat alături de ultrașii din Peluza Nord. „Campionii, campionii!”.
{{text}}