Sporturi   •   Tenis   •   WTA

WTA a actualizat punctele din clasament » Ce loc ocupă Simona Halep, începând de astăzi

Simona Halep

Articol de David Marinescu   —  luni, 15 aprilie 2024

Simona Halep (32 de ani) rămâne în afara top 1.000. WTA a actualizat astăzi clasamentul. România are 3 jucătoare în prima sută mondială, pe Sorana Cîrstea (34 de ani), Ana Bogdan (31 de ani) și Jaqueline Cristian (25 de ani).

Halep continuă să aibă probleme medicale. Dubla campioană de Grand Slam s-a retras înaintea debutului la turneul de categorie 125K din Oeiras, Portugalia.

Ce loc ocupă Simona Halep în clasamentul WTA

Simona rămâne în ierarhia mondială cu cele 10 puncte obținute pentru prezența pe tabloul principal de la Miami, eșec în prima rundă în fața ibericei Paula Badosa.


Pentru sportiva „tricoloră”, următoarea competiție este cea de la Madrid, programată între 23 aprilie și 5 mai. Halep a primit un wild card din partea organizatorilor.

Simona vrea și la Roland Garros, turneul de suflet: „Sper și-mi doresc, însă francezii sunt naționaliști și, din ce am înțeles, dau franțuzoaicelor wild-card. Eu îmi doresc tare mult să joc la Roland Garros, pentru că este turneul meu preferat și ar fi bine. Dar, acum, decizia este la ei”.

Cîrstea și eroinele din Billie Jean King Cup sunt în top 100

România are 3 jucătoare între primele 100 din lume. Sorana Cîrstea este cel mai bine clasată, pe 29. Urmată de eroinele din disputa de Billie Jean King Cup. Ana Bogdan și Jaqueline Cristian au reușit o „remontada” de excepție și speră la o prezență la Jocurile Olimpice de la Paris. Clasamentul le dă motive.


Ce locuri ocupă româncele în ierarhia WTA:

  • Sorana Cîrstea - 29
  • Ana Bogdan - 64
  • Jaqueline Cristian - 75
  • Irina Begu - 127
  • Irina Bara - 156
  • Elena Ruse - 162
  • Miriam Bulgaru - 184
  • Anca Todoni - 191
  • Andreea Mitu - 218
  • Cristina Dinu - 228
  • Gabriela Lee - 296
  • Alexandra Cadanțu-Ignatik - 325
  • Ilinca Amariei - 329
  • Andreea Prisăcariu - 334
  • Ylona-Georgiana Ghioroaie - 381
  • Maria Sara Popa - 432

Cum arată top 10 mondial începând de astăzi

Iga Swiatek (22 de ani) continuă să domine ierarhia mondială. Poloneza are 10.835 de puncte, un avans considerabil față de Aryna Sabalenka (25 de ani) și Coco Gauff (20 de ani).

FOTO: WTA

VIDEO. Ion Țiriac, avertisment pentru Simona Halep: „Vine tineretul din spate care este alt animal! Tenisul s-a schimbat”

Citește și alte știri din tenis:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.