Când ți-e scârbă de scârba lor

Fotbalul românesc se scaldă într-o mocirlă cu miros de lichiditate cadaverică, din cauza implicării politicului. Totul este rezolvat politic.

Mai țineți minte cum s-au câștigat alegerile la Federația Română de Fotbal? Dar când a ieșit Victor Ponta public la DigiSport și a recunoscut că el l-a pus pe Gino Iorgulescu la LPF? Sau când a sunat Marin Condescu pe la televiziuni și anunța că pe Edi Iordănescu l-a numit la Pandurii după telefoane venite de la Gabi Oprea? Vă miră? Dar, vai!, nu știați că toți banii publici din sport vin cu dedicație politică?

Ți se face mai mare greața totuși când vezi că politicul a început să se poarte în fotbal ca-n bordelurile din Imperiul Roman, totul e public, iar fanii trag două înjurături, se duc la vot, și-n câteva zile se uită.

Legături bolnăvicioase până la arbitraje corupte

De exemplu, meciul de ieri de la Botoșani, acolo unde avem o echipă de fotbal degeaba, fără suporteri, fără identitate, fără rezultate notabile, un fel de încurcă lume, am asistat la un arbitraj care mi-a amintit de un Ceahlăul Piatra Neamț – FCM Bacău, din vremea Cooperativei.

E doar un exemplu, la fel ca și meciul de ieri, să nu creadă lumea că avem ceva cu superba zonă a Moldovei. Arbitrajul de la Botoșani a fost cu dedicație politică, de la partidul ăla care l-a pus pe fluieraș candidat la primăria unei comune și până la patronașul care se plânge zi de zi că a cheltuit averi pentru evitarea retrogradării, dar care candidează la municipiu.

Nu se sesizează nimeni, deși cică zice așa la FIFA și UEFA: „Orice implicare a politicului în fotbal este interzisă!”. Hai, sictir! Peste tot intervine politicul, vedeți cum sunt organizate Campionatele Mondiale, cele Europene, de fotbal, doar că ăia mai pun mănuși, o perdea, îi mai ascultă și pe oameni. La noi, nesimțirea a ajuns până acolo unde sunt trimiși colegi de partid să ajute alți colegi de partid, pentru a câștiga un meci de 2 lei și 45 de bani.

Chiar dacă Botoșaniul va retrograda, intenția politicului a fost de bun augur. Și nimeni nu zboară, nimeni nu face absolut nimic, la CCA se doarme, la Federație se doarme, la LPF pare că este concediu de odihnă, punte cu un medical.

Parcă ți se face greață

Din când în când, cei din opoziție, chiar și mari fotbaliști ai României, amintesc de cât de implicat este politicul, iar dovada este clară: rezultatele sunt fix ca-n politică, fotbal zero și urlete că arbitrajul e slab. Contează că acel copil de la Iași și-a petrecut noaptea în spital, iar Hațegan rupe pixul în raport? Că toți arbitrii au nenorocit fotbalul și sunt făcuți fluierași, tot cu ajutor? Că ei sunt cei mai slabi din istoria acestui fotbal, încât îi plâng cartonașele lui Rainea într-un sertar prăfuit?

Unul e șef pe la AJF, altul candidează la primărie, unul aduce mâncare și prăjituri, toți sunt îndoielnici, caractere dubioase, poate de asta și tac și CCA se crede vreun serviciu secret. Că atunci când îi asculți i-ai vedea că mint, că-s dintr-o castă cu miros urât. Fotbalul românesc este oglinda societății, spunea Mircea Pascu, fostul șef al FRF, iar vorba s-a perindat vreo 30 de ani, însă îi pasă cuiva?

Te ia așa o greață, ca după o beție cruntă, spui că nu mai bei în viața ta, dar de fapt te minți. Așa e și cu fotbalul. Vrei să nu te mai uiți, că ți se face greață, dar etapa următoare deschizi TV-ul și revine greața, tot mai intens. O mai stingi cu fotbalul ăla bun, unde mai cred suporterii în versuri, în dragoste. Aici, totul e politic...

A zis dom’ primar să-l scoateți pe ăla...

Cele mai multe echipe de fotbal sunt conduse de la nivelul biroului primarului. Noi facem filme despre o calificare la Euro, acolo unde, în 8-12 ani, probabil va juca toată Europa, în loc să luăm la mișto societatea fotbalului, cum o făceau regizorii mari, gen Caranfil, Pintilie, Ciulei sau Daneliuc. Imaginați-vă cum ar arăta un film făcut chiar la Botoșani sau prin tenebroasele așezări rurale, unde nu ai drum, nu ai apă, dar ai echipă de fotbal.

Acum 2 ani eram prin Ilfov, la un meci de Liga a 3-a, eram eu și încă vreo 17 curioși. La pauză apare un domn îmbrăcat ca un cocalar și dă indicații jucătorilor. Se autoproclamă patronul echipei, asta până când îi sună telefonul. Needucat, mestecând gumă cu gura până la urechi, de-i plescăia saliva în toată cavitatea bucală, mai plecau picături și spre fotbaliști, omul pune telefonul pe difuzor: „Antrenorul e? Bă, îl scoți pe Ionete, îl bagi pe Florinete! De ce nu e pe teren copilul vicelui? Iar pe tine te bag în p... mă-tii!”.

Cel care se lăuda că era patronul echipei era înjurat și spurcat de primar pentru eroarea din primul unsprezece. Echipa făcută de primar a pierdut, era și-n zona retrogradării, iar autoproclamatul patron își vărsa năduful pe niște copii care nu aveau ce căuta în fotbal. De fapt, tot politicul, la nivel micro, îi impusese în teren și-i făcuse fotbaliști.

Aici suntem și nu trebuie să ne mirăm că ni se face scârbă de scârba lor. Într-un film românesc - căutați-l, nu vă spun ce film! -, un personaj, jucat de Răzvan Vasilescu, își invită prietenii și partenerii la un pahar, și-i salută: “Domnilor, vă...!”. Completați voi, că mie mi-e scârbă!