Sporturi   •   Tenis   •   ȚIRIAC OPEN

Francezul Rinderknech, nemulțumit de teren: „Îți dorești doar ca o săritură rea a mingii să nu fie de partea ta”

Arthur Rinderknech calificat în turul 2 la Țiriac Open Foto: Raed Krishan

Articol de Luminița Paul   —  luni, 15 aprilie 2024

Arthur Rinderknech a câștigat „derby”-ul francez al zilei contra lui Hugo Gaston, 6-7 (6), 6-4, 7-5, în două ore și 45 de minute, iar la final spus că este foarte greu de jucat pe Terenul Central, suprafața fiind inegală.

A treia întâlnire între francezii Arthur Rinderknech, 28 de ani, numărul 79 ATP, și Hugo Gaston, 23 de ani, al 96-lea jucător al lumii în ultimul meci al zilei disputat pe Terenul Central. O luptă cu accente de spectacol, pe alocuri surdă între cei doi, încheiată cu victoria lui Rinderknech, 6-7 (6), 6-4, 7-5, în două ore și 45 de minute.

„Meciul a fost greu. De fapt, scorul a rămas destul de strâns tot timpul, dar au fost unele suișuri și coborâșuri. Amândoi am reușit să ne luptăm până la final. M-am bucurat că am terminat cu victoria. Jocul a fost un pic mai ofensiv pe final din partea mea, așa că sunt fericit că am câștigat așa”, a declarat Rinderknech pentru GSP.

Rinderknech de spre teren: „Este pur și simplu rău”


A fost jocul mai ofensiv cheia? „Cred că da. Terenul este atât de greu de jucat”, a spus francezul. „Este lent?”. „Nu, este pur și simplu rău. Este un teren de proastă calitate. Este foarte dificil să-ți dezvolți tenisul pe acest teren, așa că trebuie să faci tot ce poți, să speri la ce e mai bun și să fii ofensiv. Asta e tot. Îți dorești doar ca o săritură rea a mingii să nu fie de partea ta”, a caracterizat Rinderknech.

Gaston câștigase precedentele două meciuri dintre ei, ambele pe hard și ambele strânse, tensionate. „Am fost mulțumit să câștig. Mi-a prins bine ca al treilea meci să fie de partea mea. Ar fi greu să pierd de trei ori împotriva aceluiași adversar, chiar dacă este un prieten grozav și îmi place foarte mult de el, dar mă bucur că am revenit de set pierdut”, a subliniat Rinderknech.

1 finalăATP are în carieră Arthur Rinderknech, Adelaide 2 din ianuarie 2022, pierdută în fața lui Thanasi Kokkinakis

Următorul lui adversar este chilianul Alejandro Tabilo, 26 de ani, locul 41 mondial și va fi prima lor înfruntare. „Știi ceva despre el?”. „Nu, nu prea multe”, a răspuns francezul laconic, continuând că o să vadă dacă va face sau nu și o documentare în ce-l privește pe sud-american. „Avem timp”, a asigurat.


Prima dată în București, după Pitești, Iași și SIbiu

Arthur Rinderknech a mai fost în România, în 2019 și 2020, la challengerur-ile de la Pitești, unde a ajuns în „sferturi”, apoi Iași și Sibiu, eliminat de fiecare dată în turul secund.

E prima dată în București. Întotdeauna m-am simțit destul de bine aici, în România. Îmi place țara, îmi plac oamenii, sunt drăguți, așa că e bine să fiu aici”, a conchis francezul.

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.