Fotbal   •   Liga 1   •   RAPID

Ședința s-a încheiat! Cristiano Bergodi a plecat OFICIAL de la Rapid: „Mulțumim pentru momentele frumoase”

+11 Foto
Cristiano Bergodi, antrenorul celor de la Rapid, după meciul cu Universitatea Craiova, în octombrie, foto: Imago

Articol de Andrei Crăiţoiu, Aurelian Botezatu, Marius Mărgărit, Sergiu Alexandru   —  marţi, 16 aprilie 2024

Ședința decisivă de la Rapid s-a încheiat. Cristiano Bergodi nu mai este OFICIAL antrenorul giuleștenilor. După 0-1 cu Sepsi, Marius Șumudică (59 de ani) pare favorit să preia postul.

  • Cristiano Bergodi a fost numit la Rapid pe 10 iulie, cu o săptămână înainte de startul campionatului. A venit în locul lui Adi Mutu, care a plecat la Neftchi Baku.
  • Bergodi e la al treilea mandat la Rapid, el mai fiind antrenor între iulie și octombrie 2007 și între aprilie și iunie 2015.
  • Giuleștenii anunțau la începutul sezonului că obiectivul e clasarea pe locurile 1-3. Și, pentru moment, sunt încă în cărți. Dacă de titlu nu se mai poate vorbi, Rapid mai poate spera la locurile 2-3. E doar la 3 puncte de CFR Cluj (locul 2) și CSU Craiova (locul 3), aflate la egalitate de puncte. Între cele două și Rapid se află și Farul (29).

UPDATE 15:30 » Rapid a anunțat OFICIAL despărțirea de Cristiano Bergodi: „Mulțumim”

FC Rapid s-a despărțit de comun acord de antrenorul italian Cristiano Bergodi, după o serie negativă de patru înfrângeri consecutive, în primele patru etape ale Play-Off-ului.

În urma acestor rezultate, Rapid a coborât pe poziția a cincea, la un singur punct în fața lui Sepsi OSK, ultima din Play-Off.



În vârstă de 59 de ani, Cristiano Bergodi a venit la începutul sezonului, stând pe banca Rapidului în 37 de meciuri, ce s-au încheiat cu 16 victorii, 12 egaluri și 9 înfrângeri.

De asemenea, în Giulești nu vor continua Luigi Ciarlantini, antrenorul secund, și Ionel Colonel, preparatorul fizic, ambii făcând parte din staff-ul lui Bergodi.



Le mulțumim celor trei pentru momentele frumoase și le urăm mult succes în continuare!

Interimatul va fi asigurat de Bogdan Lobonț, alături de Adrian Iencsi și Ciprian Niță.

- comunicat Rapid


UPDATE 14:30 » Ei vor pregăti echipa!” » Fostul acționar de la Rapid vine cu detalii din interior

Nicolae Cristescu, fost acționar în Giulești, acum în anturajul echipei, vine cu detalii despre planurile conducerii echipei care a coborât pe locul 5, penultimul din play-off-ul Superligii.

„De fapt, asta e: Bergodi trebuie schimbat imediat. L-am văzut nervos, transfigurat. Din ce știu, Iencsi și Lobonț vor pregăti echipa până la finalul sezonului. Ce să mai facem cu Bergodi? Cu el rămânem pe 5, ceea ce înseamnă că nu jucăm în cupele europene la anul”, a spus Cristescu pentru GSP.ro. Detalii AICI

UPDATE 14:15 » Ionel Ganea trage semnalul de alarmă pentru Rapid, chiar și cu Bergodi demis: „Nu are logică”


Ionel Ganea consideră că ceea ce se întâmplă la Rapid este un mister total. Fostul mare internațional este de părere că lipsa rezultatelor în deplasare au produs fluctuațiile negative cu care se confruntă formația giuleșteană.

Citește AICI interviul cu Ionel Ganea

UPDATE 14:00 »„Bergodi nu mai avea ce să caute la Rapid!” » Marian Iancu îi ia apărarea lui Dan Șucu și știe vinovații

Marian Iancu (58 de ani), fostul patron al Politehnicii Timișoara, spune într-o declarație pentru GSP.RO că e obligatoriu ca Marius Șumudică să fie numit „principal” la Rapid.

Marian Iancu, fostul patron al Politehnicii Timișoara, vicecampion al României, a spus într-o reacție pentru GSP.RO că „cea mai mare greșeală a conducerii a fost când nu l-a dat afară pe Bergodi după eliminarea din Cupa României”.

Citește AICI întreaga declarație a lui Marian Iancu

UPDATE 11:30 » Decizia demiterii lui Cristiano Bergodi e deja luată!

Deși azi are loc o ședință, decizia demiterii italianului a fost deja luată, încă după meci, informează sursele GSP.ro. Azi urmează că șefii să discute în ce condiții se va face despărțirea și ce i se va oferi lui Bergodi. Însă sunt șanse mici să i se ofere toți cei 200.000 de euro, cât e clauza.

Bergodi a mai fost o dată foarte aproape de demitere, în startul returului. Atunci, așa cum a scris GSP, Dan Șucu și-a pierdut răbdarea la meciul cu FCU Craiova, la 1-3 pentru olteni. Dar giuleștenii au întors rezultatul, l-au dus la 4-3 și i-au salvat postul italianului, care a dus echipa pe locul 2 la finalul sezonului regular.

37 de meciuriare Cristiano Bergodi în acest mandat la Rapid. 16 victorii, 12 egaluri și 9 înfrângeri

UPDATE 11:00 » Marius Șumudică e alesul. Ce variante are Rapid

Surse GSP.ro dezvăluie că alesul e Marius Șumudică. Rămâne de văzut dacă va veni de acum sau după finalul sezonului.

Dacă noul antrenor va veni de la vară, Rapid va merge pe un interimat, asigurat de Adrian Iencsi și Bogdan Lobonț

Rapid poate merge pe două strategii diferite. iar pe listă pot fi mai multe variante de antrenor --» Detalii AICI

UPDATE 10:25 » De ce nu-și dă Cristiano Bergodi demisia de la Rapid

Surse GSP.ro informează că antrenorul italian, venit în vară la Rapid, nu are de gând să le spune lui Șucu și Angelescu că pleacă. Ci așteaptă ca cei doi să-l demită. Motivul?

La mijloc e o clauza de reziliere consistentă. Dacă va fi dat afară, Bergodi va avea dreptul să încaseze 200.000 de euro. Sumă la care nu vrea să renunțe. --» Detalii AICI

Rapid e în pericol să rateze participarea în cupele europene

Venit în vară la Rapid, antrenorul italian pare că are orele numărate. Azi, acționarii Dan Șucu și Victor Angelescu, împreună cu directorul sportiv Daniel Niculae vor lua o decizie în ceea ce privește banca Rapidului. Iar după startul dezastruos din play-off, Cristiano Bergodi are șanse mici să mai continue.

Rapid a intrat în play-off cu speranțe la titlu, fiind la 4 puncte de FCSB. Dar prestațiile slabe au dus-o acum în afara locurilor de cupe europene. Giuleștenii au suferit patru înfrângeri în patru etape (1-2 cu Farul, 1-2 cu CSU Craiova, 1-4 cu CFR Cluj și 0-1 cu Sepsi), iar acum sunt pe locul 5, cu 28 de puncte.

Rapid e în pericol să rateze participarea în cupele europene, iar șefii sunt gata să ia măsuri la ședința de azi.

Suporterii vor și ei o schimbare. La finalul meciului cu Sepsi și-au exprimat nemulțumirea, scandând „Demisia, demisia!”.

Dan Șucu decide azi antrenorul Rapidului

Vizibil dezamăgit după golul marcat de Sepsi, Dan Șucu a oferit o declarație scrută la plecarea de la stadion.

„În seara asta (n.r- luni seara) nu avem nimic de spus. Mâine (n.r- marți) clubul va lua o decizie”, a spus Dan Șucu la plecarea de la stadion, când a fost întrebat dacă-l va demite pe Cristiano Bergodi.

Cristiano Bergodi nu și-a dat demisia

După meci, Cristiano Berogdi, căruia fanii i-au cerut demisia în finalul meciului, a spus că așteaptă decizia clubului. Și că el nu are de gând să renunțe.

„Eu sunt antrenor până când clubul decide. Cei din conducere evaluează munca antrenorului. Eu sunt obișnuit ca fanii să-mi ceară demisia. Da, sigur e cel mai greu moment din cariera din România. Putem spune asta”, a spus italianul la PrimaSport

A fost un meci incredibil. Am făcut o primă repriză bună, mai ales în primele 30 de minute, când am avut ocazii foarte mari. Am avut ocazii mari și în partea a doua. Parcă mingea nu a vrut să intre în poartă. Dacă dădeam gol, ne făceam meciul mai ușor. E dezamăgirea mare.

Echipa a jucat bine în primele 30 de minute. Așa e suporterul rapidist. E normal să se întâmple asta când suporterii sunt supărați. Ei se uită la rezultat. Dar ce putem spune despre un asemenea meci? Dacă nu dai gol în fața porții, e greu. Nici dacă se termina egal nu era corect. Au avut ocazie cu Dumitrescu și apoi ne-au taxat în repriza a doua. Noi ne-am pierdut și luciditatea în ultimele minute. Băieții și-au pierdut și din încredere. Dacă dădeam gol, sigur meciul era mai ușor. Am avut ocazii mari.

Nu putem vorbi de excluderi din lot acum, la cald. Trebuie să mergem înainte și să încercăm să reglăm lucrurile. Dar nu e ușor, moralul e scăzut. Am făcut lucruri pe care nu trebuia să le facem, am intrat în criză de timp, ne-am grăbit, iar ei ne-au taxat pe final.



- Cristiano Bergodi

Cu italianul pe bancă, Rapid a avut un sezon regulat oscilant, în care a alternat meciurile bune cu cele slabe. A terminat pe locul 2, la 9 puncte de FCSB, care în play-off, după înjumătățire, au devenit 4. În prestațiile slabe din partea a doua a sezonului îi pot fi fatale lui Bergodi.

Cristiano Bergodi/ foto: Raed Krishan (GSP)

37 de meciuriare Bergodi în acest mandat la Rapid: 16 victorii, 12 egaluri, 9 înfrângeri

Marius Șumudică, varianta la îndemână pentru Rapid

Dacă îl va demite pe Cristiano Bergodi, Marius Șumudică ar putea fi varianta la îndemână. Tehnicianul de 53 de ani e liber de contract din martie, după despărțirea de Gaziantep. Și are un mare avantaj.

Pe lângă experiența vastă și faptul că ține cu Rapid, antrenorul care a fost campion în Superligă cu Astra, are o relație excelentă cu ultrașii. Iar numirea lui pe banca Rapidului i-ar face pe aceștia să nu mai protesteze la adresa echipei.

Printre variante ar putea și Adrian Mutu (45 de ani), fost antrenor la Rapid, care e liber de contract după plecarea de la CFR Cluj. În plus, giuleștenii ar putea apela și la varianta unui interimar până la finalul sezonului și numirea unui antrenor în vară.

Clasamentul live din play-off-ul Superligii

Ce cred specialiștii

După meci, nume importante din fotbalul românesc au analizat situația de la Rapid și și-au dat cu părerea despre posibila demitere a lui Cristiano Bergodi.

„Eu cred că se vor lua măsuri. Îmi place de Bergodi, dar clar va fi schimbat. Se vor lua măsuri pentru a se salva sezonul pe final. 100% va fi schimbat”, a spus Gabi Balint în emisiunea „Fotbal Club”, de la DigiSport.

„Eu cred că va fi dat afară”, a spus Constantin Zotta la „Minutul 91”, de la OrangeSport, completat de Basarab Panduru; „Și eu cred că îl dă afară”.

Citește mai multe știri din Superligă:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.