Cotidianul Mundo Deportivo este cel mai acid la adresa lui Istvan Kovacs, după eliminarea Barcelonei din „sferturile” Ligii Campionilor. Arbitrul român a dictat un penalty și 3 eliminări împotriva catalanilor, în returul cu PSG (3-2 în tur).
Istvan Kovacs a avut un meci extrem de complicat, marți, la Barcelona. Formația blaugrana a fost eliminată din „sferturile” Ligii Campionilor de PSG, scor 1-4, după 3-2 în prima manșă, iar decizia sa de a-l elimina pe Araujo, în minutul 29, a avut un impact masiv asupra deznodământului.
Xavi Hernandez i-a strigat lui Istvan Kovacs „fiu de târfă”
Fundașul catalanilor l-a faultat pe Barcola în situație de ultim apărător, iar Kovacs a acordat, corect, lovitură liberă și i-a arătat cartonașul roșu vinovatului. Rămasă în inferioritate, Barcelona s-a prăbușit și a încasat apoi gol după gol.
În minutul 56, antrenorul Xavi Hernandez a izbucnit, i-a strigat arbitrului român „fiu de târfă” și a văzut la rându-i „roșu”, iar câteva minute mai târziu, Kovacs l-a expediat și pe secundul acestuia, Jose de la Fuente, în tribună. De asemenea cu „roșu” direct!
Xavi Hernandez: „Parcursul nostru în Ligă s-a încheiat din cauza unei greșeli a arbitrului”
La final, Xavi l-a făcut praf pe „centralul” din Carei: „I-am spus arbitrului că este foarte rău. Este un dezastru! Ceea ce am lucrat pentru tot sezonul a fost distrus de o decizie a lui. Este păcat că parcursul nostru în Liga Campionilor s-a încheiat din cauza unei greșeli a arbitrului”.
Și mai violent la adresa lui Kovacs a fost cotidianul catalan Mundo Deportivo. Publicația apropiată Barcelonei a relatat despre „un arbitraj suspect favorabil echipei favorite a UEFA”!
Mundo Deportivo acuză că Istvan Kovacs i-a făcut pe plac președintelui Al Khelaifi, „adevăratul șef al UEFA”
Jurnaliștii spanioli au acuzat decizia „prea riguroasă” a arbitrului român - a se citi „exagerată” - de a-l elimina pe Araujo, „pentru împingerea lui Barcola”. Una care „a resuscitat un PSG ce debutase la fel de prost ca în prima manșă”.
De asemenea, Mundo Deportivo susține că Istvan Kovacs i-a refuzat un penalty Barcelonei la scorul de 1-3, când „Vitinha l-a faultat în careu pe Gundogan”, iar apoi „a împărțit cartonașe galbene și roșii în stânga și-n dreapta, ca să dea bine în fața lui Al Khelaïfi, adevăratul șef al UEFA”. Al Khelaifi fiind președintele lui PSG.
Concluzia publicației citate este că echipa franceză este „una dintre favoritele UEFA” și a fost „impulsionată de un arbitraj suspect”.
Gudogan îl arată cu degetul pe Araujo, dar susține că Istvan Kovacs trebuia să-i dea un penalty
Curios, însă, decizia lui Kovacs de a-l elimina pe Araujo este susținută chiar de coechipierul acestuia, Ilkay Gundogan: „Noi i-am făcut cadou calificarea lui PSG. Aș prefera să primesc gol decât să risc o eliminare. Dă-i portarului o șansă să apere. Eliminarea lui Araujo a omorât tot jocul nostru”.
Pe de altă parte, internaționalul german susține că a avut penalty și Kovacs nu i l-a dat: „Cred că meritam un penalty. Alergam și adversarul m-a faultat clar. I-am spus arbitrului că este penalty și în schimb mi-a dat cartonaș galben".
{{text}}