Liga Campionilor

Expertul în arbitraj l-a distrus pe Kovacs: „În Spania n-ar avea loc nici la liga a treia!”

+18 Foto
Istvan Kovacs în Barcelona - PSG, foto: Imago

Articol de Daniel Grigore  —  miercuri, 17 aprilie 2024

Pavel Fernandez, expert MARCA în arbitraj, nu l-a menajat pe arbitrul român Istvan Kovacs (39 de ani) pentru modul în care acesta a condus meciul dintre Barcelona și PSG, scor 1-4, în urma căruia formația blaugrana a ieșit din Champions League.

Marți seara, o brigadă de arbitri români, cu Istvan Kovacs la centru, a condus meciul dintre Barcelona și PSG. Catalanii au deschis scorul și au fost în control până în momentul în care Kovacs l-a eliminat pe Ronald Araujo pentru un fault în postura de ultim apărător.

Ulterior, Kovacs i-a înfuriat pe catalani prin alte decizii, precum penalty-ul pentru PSG și faptul că nu a acordat o lovitură de pedeapsă și pentru Barcelona, la o fază în care Gundogan a căzut în careul advers.

Toate deciziile au fost fundamentate, dar Kovacs a ajuns oricum să fie inamicul numărul 1 al celor de la Barcelona.

Expertul în arbitraj l-a distrus pe Istvan Kovacs după Barcelona - PSG: „În Spania n-ar avea loc nici la liga a treia!”

În dezacord cu deciziile românului a fost și Pavel Fernandez, fost arbitru la nivelul ligilor inferioare din Spania, actual expert în arbitraj al cotidianului madrilen MARCA.

Fernandez a publicat pe contul lui de Twitter o fotografie cu Istvan Kovacs și a scris:

„Numele lui este Istvan Kovacs și a arbitrat Barcelona - PSG în Champions League. În Spania n-ar avea loc nici în liga a treia. Ce slab!”.

Tot pe contul personal de Twitter, Fernandez a analizat fazele controversate din timpul meciului. A considerat că penalty-ul pentru PSG a fost acordat corect, dar nu a fost de acord cu eliminarea lui Araujo, deși uruguayanul a faultat în mod evident, lovindu-și adversarul cu brațul în postură de ultim apărător. „Eu nu văd faultul”, a opinat Fernandez.

Spaniolii îl acuză că e fan Barcelona

De-a lungul timpului, Fernandez a fost acuzat că este, în secret, mare susținător al Barcelonei. De altfel, anumite publicații din Spania au dezvăluit fotografii în care fostul arbitru îmbracă tricoul Barcelonei, dar și postări de pe rețelele sociale din care reiese clar afinitatea lui pentru Barcelona.

În august 2011, Fernandez scria: „În ultimii 20 de ani, Barca a câștigat 34 de titluri, iar R. Madrid. Sunt născut în '86, am ales corect echipa!”.

Citește mai multe știri din Champions League:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.